În Duminica de dupa Înălțarea Sfintei Cruci, în Parohia cu hramul „Sf. Apostoli Petru si Pavel” din localitatea Sânpetru-German, Protopopiatul Arad, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Nr.5 Vinga,coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului,de către Pr.Horia Ștefan de la parohia Secusigiu. Întâlnirea a început cu săvârșirea Vecerniei.
La finalul acesteia, a fost prezentat referatul cu tema,,Tinerii și ispitele modernismului’’, de către preotul Petrică Ungur de la parohia Felnac.O temă bine susținută și bine documentată, în care părintele referent a subliniat faptul că:,,trăim un timp al marilor transformări în toate sectoarele existenței:social,economic,informațional și spiritual. Această intensă și rapidă metamorfoză se repercutează,benefic sau perfid,pozitiv sau păgubitor și asupra vieții religioase.Omul, in cazul de față tânărul,resimnte această transformare,devenind subiectul căutărilor,al unor zbateri fără astâmpăr pentru a găsi căi,răspunsuri sau soluții.Tânărul apare preocupat de a fi în pas cu stilul de viață avangardist și astfel se poate întalnii cu ispitele modernismului ,libertinajul,negarea Bisericii și a valorilor ei,precum si efectele televiziunii și a calculatorului asupra vieții sale.”
In incheierea referatului,părintele Petrică Ungur a evidențiat faptul că viitorul copiilor depinde de atenția și de educția religiosă cultivată în familie.
Părintele paroh Mihai Blidar a mulțumit părintelui referent pentru modul frumos în care a susținut referatul,deasemenea a mulțumit preoților din cercul pastoral-misionar și tuturor credincioșilor prezenți
Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
A transmis Pr.Bogdan-Ioan Tod