Sâmbătă, 17 septembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la ceremoniile tradiţionale dedicate comemorării eroilor martiri ce şi-au pierdut viaţa în bătălia purtată în zona comunei Păuliş, în septembrie 1944, adică acum 72 de ani.
Primul eveniment a avut loc în curtea Unităţii Militare Radna, unde un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe părintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor din Detaşamentul Păuliş şi a evocat martiriul elevilor Şcolii de Subofiţeri Radna. Aceştia au fost pomeniţi ulterior în cadrul unei slujbe desfăşurată la mormintele lor din Cimitirul Erolilor Lipova. S-au depus apoi coroane de flori din partea reprezentanţilor instituţiilor de stat centrale şi locale. Următoarea oprire , în acest periplu comemorativ, a fost în cimitirul eroilor de la Radna, unde după slujba de parastas s-au depus jerbe de flori.
Apoi următoarea oprire a fost în Biserica de la Păuliş, unde un sobor de preoţi, avându-l în mijlocul lor pe Inaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre cultul eroilor, punând în lumină jertfa acestora pentru tot ceea ce este spre bine şi desăvârşire. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba de parastas pentru eroii căzuţi la datorie în 1944.
A urmat ceremonialul de la monumentul aflat pe DN 7, desfăşurat în prezenţa unei asistenţe numeroase, formată din oficialităţi, veterani, rezervişti, militari, elevi, alte persoane interesate. Dintre oficialităţi, au vorbit despre semnificaţia istorică a luptei de la Păuliş din septembrie 1944, prefectul Cosmin Pribac, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, generalul de brigadă în retragere, Constantin Mărăcine, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Timiş, în numele generalului în retragere Marin Dragnea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, comandantul Diviziei 4 de Infanterie Cluj, general maior dr. Ioan Manci și primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin.
Cetățeni de onoare
Conform unor Hotărâri ale Consiliului Local din comuna Păuliş, a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Păuliş pentru şase veterani supravieţuitori ai bătăliei din septembrie 1944: mr.(rtr.) Mihai Popescu, plt.(rtr.) Victor Oltei, lt.(rtr.) Bebe Osman, lt.(rtr.) Cicerone Trîncu, cpt.(rtr.) Dumitru Farcaş, cpt.(rtr.) Ioan Tobescu. Primarul comunei Păuliş a înmânat titlurile veteranilor prezenţi la eveniment. La finalul ceremoniei, mr.(rtr.) Mihai Popescu a rostit un mesaj adresat audienţei despre semnificaţia comemorării camarazilor săi alături de care a luptat pentru apărarea Defileului Mureşului, în septembrie 1944.
Cea de-a 72-a comemorare a Detaşamentului Păuliș s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor şi defilarea detaşamentului de onoare compus din militarii Batalionului 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu” din Arad.
Protos. Dr. Iustin Popovici