Rugă în Parohia Mândruloc

​În după-amiaza zilei de 11 septembrie, credincioșii parohiei din Mândruloc au trăit momente de sărbătoare și bucurie duhovnicească prilejuite de desfășurarea celei de-a doua ediții a ,,Rugii Bisericii Ortodoxe’’ din Mândruloc.
Manifestarea a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Tedeum prin intermediul căreia s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste comunitatea locală și parohială ocrotită de Maica Domnului. Manifestarea a fost asociată și cu întrunirea cercului pastoral-misionar numărul 6 coordonat de pr. Petru Bercean. La finalul slujbei s-a săvârșit și rânduiala tăierii colacului și a binecuvântării prinoaselor oferite de către familia Camelia Iovescu. Preotul paroh a evidențiat însemnătatea momentului, arătând legătura dintre participarea tinerilor la acest eveniment și anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox pe de-o parte, iar pe de altă parte, legătura dintre frângerea colacului și jertfa mucenicilor pentru Hristos, în contextul comemorării Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
În continuare, a avut loc în curtea bisericii o frumoasă prestație cultural-artistică realizată de ansambluri folclorice și tineri interpreți de muzică populară, în prezența autorităților locale și a unui numeros public.

Prof. Nan Ioana Karina

image

image

image

image