Slujire arhierească la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lipova

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a poposit în mijlocul credincioşilor din parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lipova. Cu acest prilej, Ierarhul arădean a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Calea crucii” (cf. citirilor scripturistice ale duminicii: Gal. 2; Marcu 8 şi 9), prin drumul crucii însemnând îndepărtarea ispitelor lumii şi urmarea virtuţilor din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, ţinând măsura dreaptă în raport cu iubirea de sine. Îndemnul de a urma mai mult decât faptele legii pe cele ale credinţei, singurele care îndreptăţesc prin mărturisirea pildei pe care Mântuitorul însuşi o dă credincioşilor.

La momentul potrivit din Sfânta Liturghie mulţi credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

În după-amiaza zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat la întrunirea Cercului pastoral-misionar, coordonat de părintele Ilie Nădăban, în Parohia Sederhat. Aici Chiriarhul a vorbit celor prezenţi despre importanţa istorică şi simbolică a Tainei Sfântului Maslu.

 

Istoricul bisericii ortodoxe din oraşul Lipova

Biserica Ortodoxă Română cu Hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Lipova  a fost zidită în sec. XIV. Unii susţin că a fost zidită între anii 1330 – 1352. S-au mai adus modificări în sec. XVI – XVII şi 1930 prin Arhitectul Ioan Anton Popescu din Cluj, iar lucrarea a fost executată de antreprenorul Fillinger din Lipova.

Biserica este zidită din piatră în stil Barok-Wienez, iar turnul în stil Barok-Rococo sub formă de cădelniţă.

Pictura din sec. XIV – autor necunoscut.

Pictura din sec. XVII – pictorul Nedelcu (1732) în frescă-pur-bizantină.

Iconostasul – opera pictorului Ştefan Teneţchi.

Sculptura Iconostasului şi a mobilierului de sculptorul bănăţean N. Bosioc (1930). Matricele botezaţilor, cununaţilor şi decedaţilor se păstrează din anul 1800.

Protos. Dr. Iustin Popovici

 

image

image

image