150 de ani de la construirea Bisericii cu Hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Mocrea, Protopopiatul Ineu

Credincioșii Parohiei Mocrea din Protopopiatul Ineu au trăit momente de înaltă bucurie duhovnicească, deoarece anul acesta au serbat 150 de ani de la construirea Bisericii cu Hramul „Sfântul Apostol Andrei”, și au dorit ca această bucurie a lor să fie împărtășită și altora.
De aceea, din încredințarea Înaltpreasfințitului Dr. Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la invitația Părintelui Paroh Augustin Braiț, în după amiaza zilei de 16 octombrie 2016, în Duminica a XXI după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic, a avut loc întâlnirea Cercului Pastoral Misionar Ineu, coordonat de Părintele Călin Negruţ din Parohia Gurba, secretar al Protopopiatului Ineu, în deschidere săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu, de un sobor de 16 preoţi.
La momentul cuvenit Pr. Călin Negruţ a adresat un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop, arătând rolul și importanța cercurilor pastoral misionare. De asemenea părintele a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat semnificația misticico-simbolică a Tainei Sfântului Maslu, precizând că aceasta se poate săvârși la căpătâiul bolnavului, dar și de obște, adică pentru întreaga comunitate, pentru că fiecare dintre noi suferim de boli sufletești și de boli trupești, alergând astfel la Hristos Doctorul sufletelor și trupurilor noastre.
Părintele Pavel Roșu, de la Parohia Mânerău, în conformitate cu Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română a susținut referatele cercului, cu următoarele teme:
1. „Dezvoltarea cunoașterii și respectului față de tradiție, patrimoniu cultural și spiritual național.”
2. „Sfântul Ierarh și Martir Antim Ivireanul. Gospodar și bun chivernisitor al averilor și lucrărilor bisericești și organizator al operei filantropice și de asistență socială.”
La final preotul paroh Augustin Braiț a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra credincioșilor acestei parohii și a Bisericii în care slujește, amintind că anul acesta marchează 150 de ani de la darea în folosință a Bisericii cu Hramul „Sfântul Apostol Andrei” construită din zid de piatră cu sprijinul Baronul Soimuz, făcând un scurt istoric al Parohiei și al satului care datează de prin anul 1199-1200.
Părintele a precizat și faptul că din anul 1948 în această parohie au slujit numai preoți ortodocși (cinci la număr) până astăzi. Atât primul preot ortodox de după acel an, cât și cel de astăzi sunt fii ai satului, ultimul slujind peste 35 de ani, iar ca o bucurie deosebită și fiul acestuia, Marius Braiț, a slujit ca diacon 5 ani în această parohie, azi venind aici ca Preot al localității Fiscut dar fiu al satului Mocrea.
Părintele paroh a adus mulțumire preoților împreună slujitori și rugători, și nu în ultimul rând credincioșilor care au fost alături de Biserică la acest praznic, iar preoții au continuat discuțiile la o agapă frățească oferită de parohia gazdă.

Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori

image

image