BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN LOCALITATEA DORGOȘ ȘI-A SĂRBĂTORIT OCROTITOAREA

În data de 14 octombrie 2016 Biserica din Dorgoș, cu ocazia hramului sărbătorii Sfânta Cuvioasa Parascheva, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cu prilejul cinstirii Sfintei ziua liturgică a început cu Vecernia și Acatistul Sfintei, urmate dimineața de Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii. În dupa-masa zilei a avut loc slujba Tainei Sfântului Maslu la care au luat parte, ca delegat al Arhiepiscopiei Aradului, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Timotei, Preaonoratul Părinte Protopop al Lipovei, P.C. Pr. Terentie Ioan Jidoi și membrii Cercului Pastoral-Misionar condus de P.C.Pr. Teodor Farcaș, precum și alți preoți apropiați ai parohiei.
În cuvântul de învățătură Preaonoratul Părinte Protopop a subliniat importanța cultului cinstirii Sfinților în general, cu precădere al Cuvioasei, ca model de trăire pe de o parte, dar și ca mijlocitoare în raportul Dumnezeu-om, expunând ca argument viața dedicată spre ,,calea lui Hristos” dar și minunile pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva le-a făcut până în zilele noastre.
În continuarea actului liturgic, la întrunirea Cercului Pastoral-Misionar, preotul paroh Valentin Săvușca a susținut un referat în care a explicat ce presupune Taina Sfântului Maslu din punct de vedere liturgic și spiritual; a dezbătut cu ceilalți preoți o problemă delicată a timpului în care trăim cu titlul ,, Internetul – provocarea tinerilor ” plecând de la premiza laicului fizician Albert Einstein care spunea : „Informaţia nu înseamnă cunoaştere” în condițiile în care tinerii nu au discernământul necesar pentru a culege de pe internet informațiile ziditoare de suflet. De asemenea în contextul temei propuse de către Sfântul Sinod pentru anul acesta: ,, Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti ”, preotul paroh a vorbit despre viața Sfântului Antim Ivireanul referindu-se la contribuția pe care acesta a adus-o Bisericii, neamului românesc precum și limbii românești.
Seara s-a terminat cu o agapă frățească la care au luat parte preoții împreună cu invitații și credincioșii.
A transmis, preot Valentin Săvușcă

image