Parohia Șepreuș din protopopiatul Arad a găzduit duminică 16.10.2016 întrunirea preoților din cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș condus de Pr. Daniel-Mirel Dumitru.
Întrunirea a debutat la ora 1700 prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârsită de 15 preoți.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Viorel Albiș, din parohia Chișineu-Criș II, pe tema Evangheliei din Duminica a XXI-a dupa Rusalii, arătând cât de important este să oferim cuvântului lui Dumnezeu „pământul cel bun” pentru a putea aduce rod însutit lui Dumnezeu. Părintele paroh Florin Borca a mulțumit părintelui Viorel Albiș pentru cuvântul de învățătură, a mulțumit celor 14 preoți din cercul misionar pastoral pentru impreuna-slujire și nu în ultimul rând, credincioșilor pentru participare într-un număr atât de mare la Sfânta Taină.
În continuare, preotul paroh a susținut referatul cu temele: „Perspectivă patristică asupra vârstei tineretii” și „Activități ce se por derula cu tinerii în Centrele Parohiale pentru copii și tineri”.
Seara duhovnicească s-a încheiat cu o agapă frățească.