CERC PASTORAL MISIONAR LA PAROHIA CINTEI

Duminică, 23 octombrie 2016, Parohia Cintei, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.
Întrunirea a început la ora 16, în biserica parohială cu săvârşirea Tainei Sf. Maslu. La sfârşitul slujbei, pr. Nicolae Rădulescu a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură despre foloasele Tainei Sf. Maslu, ca taină a comuniunii, prin care credincioşii se împărtăşesc de binefacerile lui Dumnezeu. Boala trupeacă sau sufletească este, după Sf. Grigore de Nazianz, ,,prilej de filosofare”, şi astfel omul îşi poate pune început înţelepciunii, nu doar prin ,,frica de Dumnezeu”, ci prin apropierea de Dumnezeu, efectele tainei Sf. Maslu răsfrângându-se asupra trupurilor şi sufletelor suferinde.

Pr. Paroh Nicu Breda a adresat apoi cuvânt de mulţumire preoţilor prezenţi, cât şi credincioşilor prezenţi , după care preoţii s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Nicolae Rădulescu. În referatul prezentat, ,,De ce nu vin tinerii la Biserică”, părintele Nicolae Rădulescu a vorbit despre necesitatea apropierii tinerilor de Biserică, despre mijloacele prin care tinerii să includă în centrul preocupărilor lor şi Biserica. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei.
La finalul discuţiilor, preotul paroh Nicu Breda a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Diacon Adrian Crainic

image

image