La împlinirea a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, arădenii şi-au comemorat eroii pe parcursul a trei zile. Manifestări dedicate acestui eveniment s-au derulat în Municipiul Arad în perioada 21 – 23 decembrie. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent la toate aceste manifestări alături de oficialitățile urbei.
Astfel, în dimineața zilei de miercuri, 21 decembrie, s-a purces la urmarea traseului pe care l-au parcurs revoluționarii începând cu Orologeria, continuând cu Strungul, făcându-se apoi un popas la Paraclisul Martirilor din Piața UTA și la Troița Eroilor din Cimitirul Eternitatea. În jurul orei 9:30 s-a ajuns la Crucea Eroilor Revoluției din fața Palatului Administrativ. Ziua s-a încheiat cu momentele de reculegere în amintirea martirilor, la Monumentul Ostașilor Eroi ai Revoluției din Piaţa Palatului Administrativ, ridicat în cinstea lor.
Joi, 22 Decembrie 2016, la Catedrala arhiepiscopală din Arad a fost săvârşit parastasul de comemorare a eroilor Revoluţiei, după care au urmat ceremoniile solemne la Monumentul Eroilor Martiri din faţa Primăriei Arad, Monumentul din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Monumentul Subcetate militarii batalionului 191 Infanterie Col. Radu Golescu, la Monumentul Eroilor din zona Făt Frumos, au comemorat alături de cetăţeni ai Aradului, eroi martiri ai Revoluţiei Române din 22 Decembrie 1989 printr-o serie de ceremonii militare şi religioase dedicate celor care s-au sacrificat pentru libertate. Punctul central a fost Piaţa Revoluţiei, unde au participat la ceremonie asociaţiile de revoluţionari, reprezentanții autorităţilor și instituțiilor publice, ai universităților, partidelor politice, ONG-urilor. Slujba de pomenirea fost oficiată de către ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, împreună cu mai mulţi preoţi.
Vineri, 23 decembrie, la ora 12:00 a avut loc comemorarea lui Toth Sandor, la monumentul de la Podul Decebal unde au fost prezenţi şi un grup de colindători de la Liceul Csiky Gergely, care au prezentat un scurt program artistic după depunerea coroanei de flori. Bognar Levente, viceprimarul Aradului, a transmis celor prezenţi un mesaj din partea familiei lui Toth Sandor, care, de această dată, nu au putut veni la Arad, pentru a participa la încheierea manifestărilor dedicate comemorării martirilor revoluţiei arădene din decembrie 1989. Domnul Valentin Voicilă a explicat că cinstirea memoriei lui Toth Sandor se datorează sacrificiului său, dovedind prin aceasta că a fost OM şi a subliniat ca acest OM nu va fi uitat.
La aceste manifestări, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu a participat oficiind slujbe de pomenire și rostind cuvinte aferente momentului, evocând zilele revoluţiei arădene şi pe cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea și demnitatea poporului nostru.
Protos. Iustin Popovici