Concert de colinde in Parohia Galşa

Acum, când omenirea, mai mult decât oricând, se află „în latura şi în umbra morţii” cum zugrăvea lumea profetul Isaia, dangătul clopotelor şi glasul colindătorilor ne vestesc împlinirea făgăduinţei că la plinirea vremii, Dumnezeu va trimite un Mântuitor.Şi, deasemenea niciodata-ca în zilele noastre-nu au fost aşteptate cu mai mult dor, cu mai multă nădejde cuvintele ingerilor rostite păstorilor” Nu vă temeţi! Căci iată, vă vestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos, Domnul nostru” (Lc.2,10-11).

În seara zilei de 18.12.2016 în Parohia Ortodoxă Galsa a avut loc un frumos concert de coline organizat de către Pr. paroh Trif Adorian Lucian.

Vestea cea mare au adus-o glasurile cristaline ale colindătorilor din Parohia Ortodoxă Siria, Masca şi Galsa, Grupul” Podgorenii” si Ansamblul“Siriana ”din Siria, precum şi un frumos grup din Parohia Ortodoxă Crisan-Hunedoara, ducând la fiecare dintre cei prezenti in public urarea strămoşească şi versul inchinat Noului Născut.

După terminarea programului de colinde fiecare participant a participat la agapa creştinească pusă din partea bisericii parohiale.

Pr. Trif Adorian Lucian

15577574_1160584120645857_1871348068_n

15591709_1160584127312523_941622621_n

15645742_1160584130645856_1268947387_n