CERC MISIONAR ÎN PAROHIA ALDEȘTI

În după-amiaza zilei de joi – 23 februarie, a avut loc în Parohia Aldești, întâlnirea preoților din cadrul cercului misionar Sebiș I, coordonați din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop – Dr. Timotei Seviciu, de Pr. Valentin Herbei.
Astfel, în conformitate cu tematica anului omagial: – anul 2017 – „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, preotul Gheorghe Breteanu, de la Parohia Moneasa, a susținut referatul: „Apariţia icoanei şi a picturii bisericeşti în Biserică”.
În cadrul referatului, părintele Gheorghe Breteanu a subliniat că pictura bisericească, nu poate fi înțeleasă în adevăratul ei conținut și sens decât integrată în Biserică și în viața ei liturgică și sacramentală. Ruptă de Biserică și de viața religioasă, arta iconografică nu poate fi înțeleasă decât parțial și incomplet, dacă nu cu totul eronat.
Pornind de la ceastă premisă, a fost definită noțiunea de icoană, fiind prezentat atât cadrul general cât și evoluția în timp, a cultului icoanelor și a picturii bisericești în Biserică.
În a doua parte a întâlnirii, părintele Gheorghe Breteanu a realizat o prezentare biografică a vrednicului de pomenire – Patriarhul Justinian Marina, la împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice, care a fost un adevărat mărturisitor și apărător al dreptei credințe în timpul prigoanei comuniste, și care în pofida tuturor dificultăților, în cei 29 de ani de patriarhat, a reușit să ridice prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină, devenind o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.
Astfel, de la întronizarea sa ca al treilea patriarh, la 6 iunie 1948, și până la moartea sa din 26 martie 1977, „în fața adversităților la care a fost supusă Biserica”, Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat și a căutat să țină piept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Bisericii. El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici dintre preoții și călugării eliberați din pușcării și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus.
La finalul întâlnirii, preotul paroh Ioan Iercoșan a adus mulțumiri preoților care au poposit în Biserica parohială din Aldești, cu hramul „BunaVestire”.
Următoarea întâlnire a preoților din Cercul Misionar Sebiș I, va avea loc la 25 martie în Parohia Prăjești.
Pr. Valentin Herbei

image

image