Cerc misionar în Parohia Comlăuș

Joi, 23 februarie 2017, Parohia Comlăuș, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.
Întrunirea a început la ora 16, în biserica parohială, după care preoţii prezenţi s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Vand Ioan, preot paroh la Parohia Comlăuș. În referatul prezentat, ,,Patriarhul Iustinian, ctitor de biserici și restaurator de biserici, mănăstiri și monumente istorice”, a vorbit despre rolul determinant pe care l-a avut Patriarhul Iustinian în vremuri nu tocmai favorabile Bisericii, reușind să realizeze, chiar cu sprijinul sistemului comunist multe ctitorii; s-a evidențiat și faptul că a fost patriarhul care a introdus Fondul Central Misionar, contribuția anuală a credincioșilor, măsuri prin care s-a putut realiza ridicarea multor biserici sau restaurarea celor aflate în stare de degradare, precum și alte multe realizări. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei.
La finalul discuţiilor, preotul paroh, a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

​Diacon,
​ Adrian Crainic

image