Duminica Floriilor sărbătorită de arădeni

De sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Arad, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. La slujbă au participat sute de credincioși, mulți dintre ei s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Cuvântul de învățătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Legătura denumirilor praznicului” (cf. Filip. 4; Ioan 12), adică Intrarea Domnului în Ierusalim poartă pe credincioşi în cetatea sfinţeniei şi a păcii, cum se tâlcuieşte numele propriu-zis, amintind importanţa ei în istoria universală, în cea biblică şi în cea bisericească; cu aceasta întrezărind şi cetatea Noului Ierusalim, a celui ceresc, spre care trebuie să tindă strădaniile vieţii pământeşti pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Apoi, Floriile redând imaginea frumuseţii divine cea prealuminată, cum o numeşte Acatistul Mântuitorului; de asemenea, înflorirea întregii firi înconjurătoare a întregii lumi ca şi a omului care o reprezintă, totul tinzând spre înveşnicire. Împreună avem tâlcuirea biruinţei asupra păcatului, învierea fiinţei umane spre desăvârşirea binelui. Nostalgia raiului de odinioară îndeamnă spre virtute pentru câştigarea Împărăţiei cerurilor, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

La finalul cuvântului său, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a urat la mulţi ani tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul Catedralei Arhiepiscopale din Arad, condus de către diac. Laviniu Morariu.

Credincioşii prezenţi, la ieşirea din sfânta biserică, au primit ramuri de salcie care au fost sfinţite.

În seara zilei, Înaltpreasfinţia Sa a participat la Denia de la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, a Parohiei Arad-Centru.

Protos. dr. Iustin Popovici

2

 

227-924x1280

3

4

5