Sfinţire de capelă mortuară în Parohia Târnova

În după amiaza Duminicii a 7-a după Paști, 28 mai 2017, credincioșii din Parohia Târnova, Protopopiatul Ineu, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a răspuns invitaţiei preotului paroh Teodor Păiuşan, pentru a sfinţi capela mortuară din cimitirul localităţii. Chiriarhul a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, în frunte cu părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, oficialităţile locale şi mulţime mare de credincioşi. Cu această ocazie Ierarhul a săvârșit slujba de sfinţire a noii capele mortuare.

La finalul slujbei de sfinţire, Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură pus sub titlul ,,Loc, timp şi mod de înălţare” (în baza citirilor scripturistice ale Duminicii a 7-a după Paşti), dând învăţătură despre rugăciunea după modelul pe care rugăciunea Sfântului Apostol Pavel şi Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului în prezintă. Capela mortuară aduce la vreme de întristare, mai ales, la darul mângâierii spre bucuria în Domnul, a subliniat Ierarhul.

La finalul slujbei de sfinţire, domnul primar Florin Farcaşiu, a transmis mulţumiri tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestei capele în localitatea Târnova.

Chiriarhul Eparhiei arădene a mulţumit tuturor celor ce au contribuit la construirea acestei capele, a recomandând pe mai departe necesitatea construirii acestora în toate parohiile.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii tuturor confesiunilor religioase din localitate.

Protos. Iustin Popovici

18788781_1636336633067944_1136038745_n

18816192_1636519146383026_277487388_n

18788262_1636512826383658_139307729_n

18788295_1636513409716933_384587683_n