În Duminica a VII -a după Paşti, preoții din cadrul cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, s-au întâlnit în parohia Chişineu-Criş I, păstorită de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.
Bucuria duhovnicească a fost întregită de prezența în mijlocul parohiei Chişineu-Criş I a preaonoratului părinte Petcuţ Axente-Flavius, protopop al Aradului, care a răspuns invitaţiei preotului paroh şi care împreună cu cei 14 preoți prezenți, au săvârșit în biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului”, Taina Sfântului Maslu.
La sfârşitul Tainei Sfântului Maslu, preaonoratul părinte Petcuţ Axente-Flavius a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, scoţând în evidenţă principalele învăţături care reies din Evanghelia acestei duminici (Ioan 17,1-13), punând la sufletul credincioşilor şi câteva aspecte practice cu referire la felul în care ne raportam la Biserică, cum trebuie să ne pregătim pentru ziua duminicii, dar şi modul în care noi răspundem la jertfa Mântuitorului, care se reactualizează în cadrul fiecărei Sfintei Liturghii.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta ca fiind ,,Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, preotul paroh Dumitru Daniel-Mirel a susţinut referatele având ca teme: Tradiția iconografică românească – fidelitate dogmatică și specific național şi Patriarhul Justinian – reorganizator al învățământului teologic ortodox din România.
În finalul întâlnirii, preotul paroh Dumitru Daniel-Mirel a mulţumit preonoratului părinte Petcuţ Axente-Flavius pentru bucuria de fi în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Următoarea întâlnire a preoţilor din cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 11 iunie, în parohia Vânători.
Pr. Oprea Mihai, Parohia Țipari