Școala altfel în Parohia Șimand

În cadrul săptămânii „Şcoala altfel – să ştii mai multe să fii mai bun”, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Şimand, însoţiţi de doamna Gosta Carmen, profesoară de Religie Ortodoxă, şi părintele Gosta Gabriel, parohul Parohiei Ortodoxe Şimand, au efectuat un pelerinaj la câteva mânăstiri din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi. Pelerinajul a fost inclus şi în protocolul de colaborare încheiat între Parohie şi Şcoala Gimnazială din localitate, protocol ce cuprinde şi alte activităţi, cum ar fi participarea copiilor la corul de copii al bisericii din localitate, spovedirea şi împărtăşirea elevilor în preajma marilor sărbători creştine sau sprijinirea elevilor din familii nevoiaşe la început de an şcolar cu ghiozdane şi rechizite.
Elevii, cu vârste între 8 şi 14 ani, au vizitat mânăstirile Brebu şi Piatra Scrisă din judeţul Caraş-Severin, precum şi mânăstirile Vodiţa şi Sfânta Ana (Orşova) din judeţul Mehedinţi, destinzându-se şi într-o plimbare de două ore cu vaporul pe Dunăre. A fost pentru al doilea an consecutiv când costurile pelerinajului au fost suportate integral de către Parohia Şimand şi părintele Gosta Gabriel.

image

image