Parohia din Fiscut, protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 23 iulie 2017, întrunirea preoţilor din Cercul Pastoral-Misionar nr. 5 Vinga, coordonat de P.C. Preot Horia Ștefan de la Parohia Secusigiu.
Întrunirea a debutat la ora 17 în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de către preoții prezenți și diac. Lucian Baba. După terminarea slujbei, P.C. părinte Valentin Goronea de la Parohia Hunedoara Timișană, a susținut un referat cu titlul “Viața și opera pictorului Stefan Tenețchi”, în care a subliniat câteva date importante din biografia iconarului sârb Ștefan Tenețchi, cel care a pictat iconostasul bisericii parohiale din localiatatea Fiscut.
„Rămâne a fi unul dintre pictorii de referință din această zonă, acest lucru evidențiindu-se prin câteva lucrări, care își păstrează frumusețea și acuratețea și după o perioadă atât de îndelungată”, a subliniat părintele referent.
În încheierea cercului pastoral-misionar, preotul paroh Dan-Marius Braiț a adus mulţumiri părintelui coordonator, colegilor preoţi, dar şi credincioşilor prezenţi.
Pr. Bogdan-Ioan Tod
Parohia Bodrogu-Nou