O pioasă datorie de conştiinţă ne determină ca, împlinind îndemnul apostolic de a ne aminti de înaintaşii care cu vrednicie ne-au ,,grăit cuvântul Domnului, spre a le urma credinţa” (Evrei 13,7), să evocăm personalitatea Părintelui Ioan Hornea, la un an de la trecerea sa la cele veşnice.​​​​​​​​Cei care l-au cunoscut şi au fost în apropierea lui păstrează în minte şi în inimă imaginea personalităţii sale ce reliefează nedisimulat trăsăturile specifice omului duhovnicesc. Ne apare, astfel, privirea lui blândă şi senină izvorâtă din pacea cu Dumnezeu şi cu sine, pe măsură să-l angajeze mereu într-o atitudine de generozitate deschisă oricând în favorul semenilor aflaţi în nevoi, în suferinţe, în dificultăţi şi dezorientări spirituale…Din înţelepciunea lui plină de har picurau îndemnuri sfinte ce convingeau prin puterea exemplului personal, iar caracterul ferm şi neconvenţional făceau din el un mărturisitor al credinţei şi din preoţie o misiune desfăşurată în numele lui Hristos şi al Bisericii Sale…De aceea a întâmpinat foarte multe privaţiuni, obstacole, şicanii, maltratări şi sacrificii din partea reprezentanţilor puterii comuniste atee şi abuzivă angajată fără scrupule împotriva credinţei. Iar spre exemplificare, se cuvine să dăm cuvântul istoriei: ,,…Pe când era student în anul lV la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, a fost arestat, la 5 iunie 1948, condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, la un an închisoare pe care l-a executat până la 28 septembrie 1949.

La 7 februarie 1953 a fost arestat din nou şi condamnat la 4 ani administrativ pe care i-a executat în penetinciarele din Arad, Timişoara, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Colonia Popeşti – Leordeni. La 2 iulie 1954 a fost deportat cu domiciliul forţat în Viişoara (com. Mărculeşti-Slobozia) din judeţul Ialomiţa, unde a stat până în anul 1957. După eliberare, după cum însuşi mărturiseşte : ,, am suferit interdicţia de a sluji ca preot, din cauza nerecunoaşterii Departamentului Cultelor de la data hirotoniei 15 martie 1959 până la data de 15 decembrie 1964, când s-a decretat o amnistie. De asemenea, până la revoluţia din 1989 am suferit repetate percheziţii, cu care ocazie mi s-au confiscat cărţi, caiete, manuscrise, casete. În tot timpul activităţii mele de preot am fost cercetat, intimidat şi ameninţat de împuternicitul Departamentului Cultelor şi de organele de Securitate privind mai ales catehizarea copiilor şi activitatea în cadrul Asociaţiei religioase ortodoxe a Oastei Domnului”( Preot Dr. Pavel Vesa, Clerici ortodocşi arădeni şi hunedoreni deţinuţi politici(1945-1989), Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei, 2014, pag.110-111).​​Dar dincolo de răutatea diabolică a oamenilor este lucrarea binevoitoare a lui Dumnezeu. Totdeauna, chiar când noi nu putem pătrunde tainele lucrării lui Dumnezeu în lume, El îşi îndeplineşte scopul acţiunilor Sale prin aleşii Săi, transformând jertfa lor în binecuvântare cerească şi veşnică. Aşa e şi cazul părintelui Ioan Hornea. În misiunea jertfelnică pe care a săvârşit-o în numele lui Hristos a Bisericii Sale, în multiple forme Dumnezeu a fost alături de el, dăruindu-i bunăoară, o soţie credincioasă, demnă de misiunea ei; copii ascultători care-i duc numele cu cinste; i-a scos, apoi, în cale oameni buni spre a-l ajuta să poată depăşi obstacolele vieţii, dar mai presus de toate, i-a dat harul de a rămâne statornic în misiunea sa, spre a se învrednicii de cununa nevestejită a biruinţei veşnice în împărăţia cerească, cum ne este prezentat acest magnific tablou în cartea Apocalipsei. La întrebarea: ,, cine sunt cei îmbrăcaţi în veşminte albe aflaţi în mijlocul tronului ceresc, în răspunsul Său, Dumnezeu îi identifică, acordându-le o binecuvântare veşnică: ,, Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele şi le-au făcut albe în sângele Mielului; pentu aceia sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi slujesc ziua şi noaptea în templul lui şi cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul său. Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu-i va mai dogorî soarele şi nici arşiţa, căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va paşte şi îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” ( Apocalipsa 7, 14-17).​​​​​​​​​

Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne facă pe toţi părtaşi de fericirea Sa veşnică!​
Pr. Prof. Dr. Sorin Cosma