CERC PASTORAL MISIONAR PAROHIA SCÂNTEIA

Duminică, 12 noiembrie 2017, Parohia Scânteia din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.                    Întrunirea a început la ora 16, în biserica  parohială, prin săvârșirea Ceasului IX. La sfârșitul slujbei, preotul Nicolae Rădulescu a rostit un scurt cuvânt de învățătură despre importanța postului, despre modul de viață al creștinului, care trebuie să fie în concordanță cu prevederile scripturistice, arătând că omul trebuie să fie om pentru om, să fie, asemeni samarineanului din pericopa evanghelică, milostiv.

Preotul paroh Gabriel Vladu a mulțumit preoților împreună slujitori cât și credincioșilor prezenți, apoi preoţii prezenţi s-au retras într-o sală din apropierea bisericii, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele paroh Gabriel Vladu. În referatul prezentat, ,,2017 – împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhul Iustinian, părintele Gabriel Vladu, în expunerea sa, a pornit de la prezentarea unei scurte biografii a patriarhului Iustinian, apoi a scos în evidență toate realizările majore de care a beneficiat Biserica Ortodoxă Română. Toate acțiunile și măsurile luate au avut drept scop dezvoltarea Bisericii și potențarea acesteia, îmbinând benefic compromisul cu rezistența. Toţi preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei.

La finalul discuţiilor, preotul paroh Gabriel Vladu a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

Diacon Adrian Crainic

20171112_164506