Elevii seminariști au colindat instituțiile arădene

În aceste zile pregătitoare și prevestitoare ale Nașterii Domnului, Corul Seminarului Teologic Ortodox din Arad în frunte cu Preacucernicul Părinte Profesor Pompiliu Gavra, directorul Seminarului, însoțit de părinții profesori: Dacian-Emilian Nan și Sergiu-Vlad Sandu, au adus vestea Nașterii lui Hristos în principalele instituții administrative ale municipiului Arad.
Corul seminariștilor condus de domnii profesori: Ștefan-Adrian Bugyi și Marius Lăscoiu-Martin au interpretat colinde tradiționale și cântece de stea aducând în sufletele ascultătorilor bucuria și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Totodată, au fost mesagerii păcii și ai bunei înțelegeri având în vedere și misiunea pentru care ei se pregătesc.
Pătrunși de emoția venirii în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, elevii seminariști împreună cu profesorii lor au colindat următoarele instituții din municipiul Arad: Primăria municipiului Arad, Prefectura județului Arad, Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar, Universitatea Aurel Vlaicu, Inspectoratul de Poliție al județului Arad și Colegiul Particular Vasile Goldiș Arad.
Dragostea colindătorilor a fost răsplătită prin mici cadouri și atenții din partea celor care au fost colindați.
Cătălin-Iulian Drăgan, Președinte A.S.C.O.R. Arad

image

image

image

image

image

image

image