Vizită chiriarhală şi parastas în Parohia Şepreuş

În după-amiaza zilei de duminică, 10 decembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, însoțit de părintele Arhid. Tiberiu Ardelen, inspector eparhial, a poposit în parohia Șepreuș. După săvârșirea Vecerniei, Chiriarhul, împreună cu preoții prezenți: PC pr. Florin Borca preotul paroh, PC pr. Dumitru Daniel – Chișineu Criș, PC pr. Pavel Ioan – Sintea Mare, PC pr. Craveț Cătălin – Roșia Nouă și PC pr Florea Florin – Groșii Noi, a săvârșit Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Părinte Călin-Dumitru Craveţ, la împlinirea a șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură pus sub titlul ,,Strădanii răsplătite”, în contextul citirilor duminicii a 27-a după Rusalii, Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire la desfăşurarea locală a Anului omagial şi în special a celui comemorativ, dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, cu angajarea lucrărilor de înoire şi împodobire a bisericii, care a dispus de preoţi devotaţi, între care cel pentru care s-a făcut pomenirea. De asemenea, Ierarhul a amintit că părintele Călin Craveț a fost și formator pentru cei tineri, ca profesor la Seminarul Teologic din Arad, dar și slujitor al Parohiei Șepreuș timp de două decenii.

Seara s-a încheiat cu un concert de colinde interpretat de Corala ,,Bunavestire” a Parohiei Șepreuș.

Protos. Iustin Popovici