Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului şi la invitaţia adresată de Cătălin-Iulian Drăgan, Preşedintele filialei ASCOR din Arad, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, a susţinut joi, 8 martie 2018, în sala festivă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, conferinţa cu tema „Aștept Învierea morților”. Această conferință este prima din șirul de conferințe organizate de A.S.C.O.R Arad din această perioadă a Postului. Aula Facultăţii s-a umplut de participanţi, majoritatea dintre ei fiind tineri. Între aceştia s-au numărat şi mai mulţi clerici, cadre didactice ale Facultăţii, Pr. Lucian Farcaşiu, Profesor de Liturgică şi Pastorală și alți preoți parohi din Arhiepiscopia Aradului.
În prima parte a întâlnirii, Preacucernicul Părinte Vasile Vlad a vorbit despre chipurile Sfinților despre care spune că sunt chipurile pe care se află lumina dumnezeiască. Referindu-se la Înviere, părintele profesor afirmă că prin aceasta, revenim la starea de început, unde nu există nici bătrânețe, nici pruncie, nici durere. De-a lungul discursului său, Preacucernicul Părinte a redat o afirmație importantă: Fără Înviere, nu există nicio motivație pentru a exista.
Au urmat apoi numeroase întrebări care au primit răspuns din partea Părintelui și au fost întâmpinate cu bucurie de către participanți.
Moderatorii conferinței au fost: Alexandra-Teodora Mândra, membră activă a A.S.C.O.R. Arad și Cătălin-Iulian Drăgan, Președintele A.S.C.O.R. Arad.
Mircea-Ștefan Cristurean, Consilier Media A.S.C.O.R Arad