O nouă acțiune de strângere de fonduri pentru reabilitarea Secției de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a avut loc, luni seara, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. A fost un concert coral caritabil care a purtat denumirea: Uniți pentru Viitor.
Anamaria Nyeki Popa a prezentat înainte de concert stadiul proiectului și a chemat pe scenă pe cei care sunt alături de ea în acest demers de reabilitare a secției. Pe scenă au urcat și micuții de la Clubul Copiilor din Cetate.
Concertul coral de binefacere „Uniți pentru Viitor” având ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea și continuarea proiectului Asociației Cetatea Voluntarilor pentru renovarea Secției de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad afost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu și sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Aradului, Asociația Culturală „Cantarad” Arad împreună cu Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad.
Pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad au urcat: Corul Cantarad al Asociației Culturale „Cantarad” – dirijor prof. Magdalena Lödi; Corul Liceului „Gheorghe Lazăr” Pecica – dirijor prof. Alexandru Zaharia; Maria Anastasia Solomie – Liceul de Artă Sabin Drăgoi; Mara Ștefan și Melisa Mocan; Corul Allegria – Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” – dirijor prof. Magdalena Lödi; Grupul bărbătesc „Dominus” al Asociației Culturale „Cantarad” – dirijor prof. Ovidiu Căpitan; Corul Deo Soli Gloria – Liceul Baptist „Alexa Popovici” dirijor prof. Vladimir Cusursuz; Corul Mixt „Nașterea Domnului” al Parohiei Ortodoxe Române Arad Micălaca-Veche II” – dirijor prof. Laura Roșu; Corul Seminarului Teologic Ortodox Arad – dirijor prof. Adrian Bughi; Călin Hopșitar și Dacina Neciu; Corul Mixt „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Pr. Ilarion V. Felea – dirijor Conf. Univ. Dr. Mircea Buta.
Intrarea la eveniment s-a făcut pe bază de bilet care a costat 10 lei, iar la ieșire fiecare a donat cât a putut. Toate veniturile obținute au fost donate Asociației Cetatea Voluntarilor pentru continuarea și susținerea proiectului de reabilitare si renovare a Secției de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Sursa: https://www.ziardearad.ro/s-au-unit-intr-un-concert-coral-caritabil-pentru-strange-fonduri-banii-au-fost-donati-pentru-reabilitarea-sectiei-infectioase-copii-din-arad