Cerc pastoral-misionar la parohia Miniș

Duminică 20.05.2018, credincioșii parohiei Miniș, protopopiatul Lipova au trăit clipe de mare bucurie, întrucât și-au cinstit ocrotitorii pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Preotul paroh Florea Ioan a invitat preoții din cadrul cercului pastoral misionar nr.3 Șiria pentru a participa la Taina Sfântului Maslu. Din soborul condus de către preotul Mercea Nelu, protopopul Lipovei au făcut parte: preotul Ciorogariu Mircea de la parohia Ghioroc, preotul Jula Petru de la parohia Cuvin, preotul Murgu Marius de la parohia Covăsînț, preotul Pavel Savu, preotul Botezatu Iulian și preotul pensionar Poneavă Teodor de la parohia Șiria, preotul Doca Leonardo și preotul pensionar Dărău Petru de la parohia Pâncota, preotul Braiț Ioan de la parohia Sâmbăteni, preotul Blidar Aurel de la parohia Țela, preotul David Lucian de la parohia Hunedoara (Episcopia Devei și Hunedoarei), preotul Tripa de la Schitul Tămand, preotul Aurel Bătrân de la parohia Beckescaba (Ungaria), preotul Aurel Jigovan de la Centru de vârstnici din Arad, preotul pensionar Rus Gheorghe de la parohia Păuliș și preotul Dohotar Ovidiu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către preotul pensionar Poneava Teodor, care s-a referit în mod deosebit la pericopa evanghelică a Dumunicii a VII-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic) ( Ioan 17, 1-13), Obiectivul principal al omul este dobândirea vieții veșnice prin intermediul cunoașterii lui Dumnezeu, după cuvintele Mântuitorului adresate Tatălui Ceresc: ” Și aceasta este viața veșnică: Să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis ( Ioan 17,3). După cuvântul de învățătură preotul Jula Petru de la parohia Cuvin a susținut referatul cu tema: ”Unirea de la 1600 și consecințele ei ”
Preotul Mercea Nelu protopopul Lipovei a adresat un cuvânt de mulțumire preotului paroh Florea Ioan, pentru activitatea de peste 19 ani desfășurată în parohia Miniș și l-a încredințat că după pensionare, va fi invitat la toate acțiunile din cadrul protopopiatului Lipova.
La final preotul Florea Ioan a rostit un cuvânt emoționat, prin care le-a mulțumit credincioșilor pentru faptul că vreme 19 ani l-au ascultat și l-au ajutat, iar credincioșii au răspuns, oferindu-i un frumos buchet de flori.
Seara duhovnicească din parohia Miniș s-a încheiat cu o agapă creștină.
Preot Botezatu Iulian