În fiecare an, după praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Arad se adună membrii Oastei Domnului din diferite părţi ale ţării în biserica Parohiei Arad-Centru pentru a se ruga, a cânta şi a se zidi sufleteşte, adăpându-se din izvorul Cuvântului.
Sfânta Liturghie din dimineaţa zilei a fost slujită de către preoţii acestei parohii – P.C. Pr. Micoroi Traian, parohul acestei parohii, P.C. Pr. Ioja Cristinel, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, P.C. Pr. Tulcan Ioan, P.C. Pr. Lazăr Ioan, P.C. Pr. Crişan Eugen, diac. Herlo Viorel şi diac. Orădan Paul. Acestora li s-au adăugat P.C. Pr. Iosif Toma din Sfatul Frăţesc al Oastei Domnului, P. Cuv. Ierom. Pimen Lupu şi P.C. Pr. Damir Ioan din Caransebeş.
După amiază au avut loc lucrările Adunării, de faţă fiind participanţi din Arad, Sibiu, Reşiţa, Oradea, Beiuş, Timişoara, chiar şi din Galaţi şi Suceava. În vremea Vecerniei, a poposit alături de membrii Oastei şi I.P.S. Părinte Arhiepiscop Timotei însoţit de P.S. Veniamin Goreanu, Episcopul românilor din Basarabia de Sud, făcând astfel bucuria acestei zile să fie deplină.
Diacon Călin Teuca
