Ateliere informativ-preventive despre dependența de droguri și fenomenul de tip bullying, organizate la Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” Arad

Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad a fost luni, 25.02.2019, gazda unor ateliere informativ-preventive pe linia prevenirii fenomenului de tip bullying, a consumului de droguri și alte substanțe.

Acțiunea, la solicitarea Colegiului Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” (dl. director Haiduc Sorin, Prof. Crucean Adriana, Prof. Dana Mihai), prin implicarea d-nei Agent Princoschi Andreea-Larisa (Compartimentul de Proximitate) și Ulici Ariana (din cadrul BOP), a fost organizată de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, împreună cu Arhiepiscopia Aradului. Seminarul și dezbaterile au fost coordonate de domnul Tocan Ciprian (Agent șef adjunct, din cadrul IPJ Arad), cu concursul  invitatului Arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, vicar eparhial, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

În cadrul atelierelor informativ-preventive au fost prezentate filme de specialitate despre dependența de droguri și despre fenomenul de tip bullying. Drama sfâșietoare a drogurilor constituie un rău care amenință demnitatea și libertatea de a acționa a fiecărei persoane. Drogurile constituie o rană provocată societății noastre, care închide multe persoane într-un vârtej de suferință și alienare. Sunt mai mulți factori care împing spre dependența de droguri precum : excluderea socială, absența familiei, presiunea socială, propaganda traficanților, dorința de a trăi noi experiențe. Tinerii sunt primele victime ale drogurilor. Cufundați într-o societate relativistă și hedonistă, tinerii primesc propuneri alienante de la valori și de la realitatea concretă, îndreptată spre deplina realizare de sine. Noile generații trăiesc adesea în mod „virtual”, în care le este oferit un amplu evantai de posibilități pentru a ajunge la o fericire efemeră, care la sfârșit devine otravă, care corodează, corupe și alienează. În multe cazuri aceste forme de dependență nu sunt consecința cedării în fața „patimii”, ci constituie un efect la dinamicilor de excludere : „există o întreagă industrie mondială de droguri care distruge această generație, o generație pe care unii vor să o considere drept una a rebutării”. De aceea, se impune programme educative concrete care să dezvolte potențialitățile tinerilor și să educe inima lor la/spre bucuria profunzimii și nu a superficialității. Educația tinerilor dă posibilitatea de a obține și a avea instrumente de discernământ, care resping ofertele-tentații ale propunerilor alienante din lumea de astăzi, dar și care oferă posibilitatea de a ajuta pe ceilalți.

Arhim.Conf. Univ. TeofanMada, vicar eparhial