Cerc Pastoral Misionar în parohia Curtici

Preoții din cadrul Cercului 4 Misionar al Protopopiatului Arad s-au întrunit la Duminica Fiului Risipitor în Parohia Curtici săvîrșind în sobor slujba Vecerniei. Slujba s-a săvîrșit în Biserica nouă a parohiei în prezența unui mare număr de credincioși.

Din sobor părinților slujitori au făcut parte preacucernicii părinți Nădăban Ilie și Liviu Iștoc în calitate de gazde și precucernicii părinți Gheorghe Morar și Tudor Budean de la Parohia Macea, Dănuț Moldovan de la parohia Peregu Mare, Cristian Prună de la parohia Sînmartin, Marius Stratulat de la parohia Turnu, Mirel Lazăr de la parohia Șeitin, Felician Crăciun și Ciprian Tripa de la parohia Semlac. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei Curtici care a susținut după termiarea slujbei și un recital de Pricesne care au încîntat atât preoții cât și credncioșii prezenți. La momentul rânduit, părintele Tudor Budeanu a expus un bogat cuvânt de învățătură în care a dezvoltat și aprofundat semnificația postului în lumea secularizată de globalism, postmodernism și neomarxism precum și faptul că într-un timp în care diavolul lucrează prin oameni la pierderea identități persoanei umane Ortodoxia vine în întâmpinarea acestui flagel al pierderii identității cu ”oferta postului, ofertă care în contextul credinței ortodoxe care este prin esență credința jerfei” iar prin efortul personal al credinciosului , jertfa persoanei umane în urcușul duhovnicesc spre mântuire. Părintele a subliniat desemenea faptul că” postul în context creștin ortodox este un mijloc de educare duhovnicească a pesoanei” în antiteză cu oferta psihologică care propune ”domesticirea omului”. La finalul întrunirii P.C. părinte Ilie Nădăban a mulțumit Lui Dumnezeu pentru posibilitatea întâlniri, părinților slujitori prezenți, corului parohiei pentru momentele înălțtoare din slujbă și din timpul recitalului și nu în ultimul rând credincioșilor prezenți, nutrind speranța că timpul de împreună rugăciune nu a fost pierdut ci a contribuit la zidirea sufletească a tuturor celor prezenți.
Pr. Ciprian Tripa

image