Instalare de preot în parohia Baia, cu filia Slatina de Mureș

Data de 3 februarie a fost zi de o însemnătate deosebită, credincioșii parohiei primindu-și noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Bachiș Ioan-Mihai. Preaonoratul Părinte Protopop Mercea Nelu, alături de un sobor de preoți a săvârșit Vecernia, respectiv Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos. La ambele slujbe săvârșite în cele două biserici, biserică parohială, respectiv filie, au participat un număr impresionant de credincioși, din parohie și din parohiile învecinate, precum și credincioși din alte parohii.
La finalul slujbei, din binecuvântarea ÎnaltPreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, părintele Mercea Nelu, Protopopul Lipovei, a oficiat instalarea tânărului preot, ca paroh al acestei parohii. Acesta i-a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, evidențiind simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează.

​Noul preot al parohiei Baia a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru învrednicirea de a fi hirotonit preot și pentru toate binefacerile revărsate asupra sa și asupra familiei sale, a mulțumit deopotrivă ÎnaltPreasfințitului Părinte Timotei pentru frumoasa misiune de a fi păstor sufletesc al credincioșilor din parohia încredințată spre păstorire.

​Mulțumiri au fost aduse și Preaonoratului Părinte Protopop și părintelui Raul Moț, care vreme de 7 de ani a păstorit credincioșii acestei parohii, preoților slujitori, reprezentanților oficialităților locale precum și tuturor cedincioșilor prezenți la acest eveniment important al întregii comunități din parohia încredințată.

​Un cuvânt emoționant a fost rostit de pr. pensionar Rusu Gheorghe care a vorbit despre unele aspecte din perioada învățământului primar, perioadă în care acesta i-a fost profesor de religie tânărului preot, spunând că încă de atunci acesta s-a evidențiat ca având o chemare către preoție, acum el fiind unul dintre cei chemați la frumoasa și înălțătoare slujire a lui Dumnezeu în biserică.

Pr. Iordăchescu Cosmin

image

image

image

image