În după amiaza zilei de Duminică 24 martie, la Biserica ,,Izvorul Tămăduirii” – Capela Spitalului Orășenesc Ineu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către preoții din Cercul Pastoral-Misionar Ineu, în frunte cu Părintele Iconom Stavrofor Adrian Zaha, protopopul Ineului.
La slujbă au participat numeroși credincioși veniți atât din oraș, cât și din împrejurimi, care au umplut deopotrivă biserica și curtea din față. După otpust, Părintele Iconom Stavrofor Călin Negruț de la Parohia Gurba, coordonatorul cercului Pastoral-Misionar Ineu, a rostit cuvântul de învățătură. În cadrul cuvântului, Preacucernicia Sa a evidențiat folosul Tainei Sfântului Maslu în perspectiva împletirii dintre efectul ei tămăduitor pentru cei care o primesc cu credință și efortul personal al omului de unire cu Dumnezeu prin post, rugăciune și mărturisirea păcatelor. După predică, părintele Radu Constantinescu, preotul slujitor al bisericii, și-a exprimat recunoștința față de părinții slujitori și față de credincioșii prezenți, mulțumind tuturor pentru împreuna rugăciune, iar la final a interpretat alături de cântăreții stranei două cântări specifice Postului Mare: ,,Brațele Părintești” și ,,De vreme ce eu păcătosul”.
Pr. Radu Constantinescu