În după-amiaza zilei de duminică 14 aprilie 2019, preoții din cercul pastoral-misionar nr.4 Pecica, coordonat din încredințarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Nădăban Ilie, s-au întrunit la parohia Sânpaul.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului, la care au luat parte credincioșii parohiei și ai parohiilor învecinate. Soborul a fost format din preoții cercului pastoral-misionar și preacucernicul Părinte Vlad Oneț preot capelan la penitenciarul de maximă siguranță din Arad, care a și ținut un frumos cuvânt de învățătură despre pocăință pornind de la viața Sfintei Maria Egipteanca, cea care este sărbătorită în cea de-a V-a duminică a postului mare.
Atmosfera de rugăciune a fost înfrumusețată de un grup de studenți și elevi seminariști, care au dat răspunsurile liturgice la strană. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
elev seminarist Bodonea Elian-Savio