Centenarul martiriului preoților din Șimand

Duminică, 26 mai, în biserica Parohiei Șimand au fost comemorați cei doi preoți martiri: părintele Cornel Popescu și părintele Cornel Leucuția, care, în data de 9 aprilie 1919, în Săptămâna patimilor, au primit cununa muceniciei pentru neamul, credința și țara lor.
În urma realizării idealului național românesc, acela al unirii Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918, administrația asupritoare maghiară, fiind nevoită sa se retragă, totuși acest lucru nu s-a realizat imediat, județul Arad fiind printre ultimele redute recucerite de români, în lupta pentru întregirea teritoriului străbun. Asupritorii unguri, au reușit ca în procesul de retragere peste limita granițelor țării, să lase răni adânci în sufletul și așa oropsit, al românilor.
Astfel că prin complicitatea câtorva cetățeni de origine maghiară din Șimand, sprijiniți de un detașament unguresc sub conducerea lui Endresz Josef din Șimand, au fost arestați si escortați, tinerii preoți, până aproape de localitatea Socodor, unde au fost schingiuiți și uciși în chip barbar, astfel aceștia agonisindu-și cununa muceniciei. Trupurile lor au fost aruncate în Canalul Morilor, de unde mai apoi au fost scoase de cerdincioșii români și înmormântate în curtea bisericii din Șimand în data de 22 mai, unde se odihnesc pâna în momentul de față.
Asociația Anastasis Orbis, a organizat cu acest prilej o comemorare în prima duminică ce urmează acestei date, printr-un concert omagial, la care a fost invitat Corul Psaltic “ Sfântul Ioan Damaschin”, condus de părintele Gabriel Streulea.
Programul a debutat printr-o slujbă de pomenire a celor doi martiri sfințiți, la care au participat preoții din grupul coral, împreună cu părintele Mircea Hurdea, preot slujitor în biserica de la Șimand. După aceea părintele Hurdea a expus celor prezenți istoria martiriului slujitorilor lor, subliniind aspectul de jertfă pentru credința strămoșească și pentru unitatea românească.
În fața a unui mare număr de credincioși, corul psaltic a interpretat un frumos buchet de cântece bisericești și patriotice dintre care amintim: Hristos a înviat ( glasul V ), Cântarea I din Canonul Paștilor, Luminânda Paștilor, Îngerul a strigat ( glasul III ), Polieleul Românilor, Nu plânge maică Românie, Avem o țară România mea și Cântecul Martirilor de la Șimand, piesă în primă audiție, pusă pe note de părintele dirijor Streulea Gabriel.
Au fost prezenți și doi elevi de la Colegiul Național “ Moise Nicoară” din Arad: Circa Chirilă Anyia și Lucaciuc Tudor din clasa a IX-a, care au recitat poezii din compozițiile lui Nichifor Crainic și Valeriu Gafencu.
Programul comemorativ s-a încheiat prin dezvelirea sfintei flamure tricolore, lângă care a strălucit Sfânta Cruce.
Masterand, 
Ciotea Alin Florin