În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, marți, 21 mai, Cercul Pastoral-Misionar Lipova, coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de către preotul Ardeuan Florin, din parohia Chesinț, s-a întrunit la Biserica Ortodoxă misionară din stația balneară Lipova – Băi, care are hramul Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena,ctitorie a familiei Miloș Constantin din Lipova.
La Sfânta Liturghie au participat mai multi preoți din cadrul Cercului pastoral,iar la momentul potrivit P.C.părinte Farcaș Teodor de la parohia Zăbrani a rostit un bogat cuvânt de învățătură, arătând lucrarea Marilor Împărați în viața Bisericii.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjurarea bisericii precum și o panihidă în care s-au pomenit ostenitorii și binefăcătorii acestei frumoase bisericuțe de pe malul Mureșului.
Preotul Neicu Alexandru de la parohia Lipova a susținut referatul cu tema “Comunitatea parohială din satul românesc,mărturii istorice și culturale “.
La sfârșitul slujbei părintele paroh Balint Cosmin a adus multumiri preoților prezenți ,credincioșilor și l-a felicitat pe ctitorul bisericii care a fost învrednicit să poarte numele Sfântului Constantin mulțumindu-i totodată,pentru purtare de grijă pe care o arată în continure asupra bisericii.
Ziua s-a încheiat cu o agapă, la care au participat toți cei prezenți.