Cu mila lui Dumnezeu, cu ocrotirea Maicii Sfinte, cu ajutorul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al Parohiei Brusturi, Comuna Hălmagiu, Protopopiatul Sebiș, Arhiepiscopia Aradului, și cu ajutorul în rugăciune a tuturor sfinților, pentru comunitatea din Brusturi, și pentru toți invitații veniți din împrejurimi, ziua de 6 iunie 2019, Praznicul Înălțării Domnului, a debutat prin Utrenia Înălțării Domnului, urmată de Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La miruirea credincioșilor au fost împărțite iconițe cu Hramul, Înălțarea Domnului pentru a arăta și celor de acasă căci Hristos S-a înălțat întru slavă, bucurie făcând ucenicilor Săi cu făgăduința Sfântului Duh, din partea părintelui paroh. După Sfânta Liturghie a fost oficiat un sobru parastas pentru Eroii Satului nostru Brusturi și pentru toți Eroii neamului românesc, menționând faptul că răspunsurile la acesta au fost date de elevii mei de la Școala Primară din Brusturi, care au continuat programul prin cântări și elogii aduse eroilor neamului și în mod special celor din Țara Moților. Finalul acestui moment solemn a fost dedicat Pr. Paroh Zadic Andrei care a acordat Doamnei Învățătoare, Dorica Cristea, care s-a silit să organizeze un astfel de program în biserica noastră, precum și Domnului Director, Nicodin Ioan care organizează împreună cu familia sa evenimentele de după, anumite icoane din partea sfinției sale și din partea Consiliului Parohial și de ce nu, din partea întregii comunități de la Brusturi.
După împărțirea colăceilor spre pomana eroilor, oferiți de unii binecredincioși creștini, Dumnezeu să îi pomenească întru Împărăția Sa cea cerească. A urmat un drum de cântări și rugăciune până la izvorul cel mai apropiat de biserica parohială, unde se află și un loc frumos de rugăciune. Aici am săvârșit Slujba de Sfințire a Apei, urmată de Taina Sfântului Maslu, săvârșită de unii preoți, atașați duhovnicește de parohia noastră, Brusturi, veniți la noi după săvârșirea tuturor celor necesare în parohiilor lor. Astfel din Soborul pentru acestă Sfântă Taină au făcut parte, Prea Onoratul Pr. Coordonator al Cercului pastoral-misionar Hălmagiu, Bacoș Cristian-Mihăiță de la Parohia Hălmagiu, PC Pr. Paroh, Zadic Andrei-Achim de la Parohia Brusturi, PC Pr. Gornic Marcel de la Parohia Ociu și PC Pr. Bulea Mihai de la Parohia Bănești.
Cuvântul de învățătură pentru acestă Sfântă Taină a fost rostit de Prea Onoratul Pr. Coordonator Bacoș Cristian de la Hălmagiu, arătând importanța acestei sărbători pentru aducerea aminte de toți eroii neamului și cugetare la credința acestora. După aceasta a fost organizată o agapă frățeasca minunată pentru toți participanții la acest eveniment, prin osteneala familiei gazde acestui eveniment, Bunul Dumnezeu să îi miluiască.
Pr. Zadic Andrei-Achim de la Parohia Brusturi