PAROHIA BATA ȘI-A SĂRBĂTORIT OCROTITORII

În Duminica a 2 a după Rusalii, în Biserica cu hramul “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comuna Bata, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Lipova, condus, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, , de către părintele Ardeuan Florin, de la parohia Chesinț.

Membrii cercului misionar au săvârșit slujba de Tedeum, ca semn de mulțumire și cinste adusă ocrotitorilor spirituali ai acestei parohii cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența autorităților locale și a celor județene, dar și a unui numar mare de  credincioși îmbrăcați în straie populare .

Părintele  Farcaș Teodor de la parohia Zăbrani a sustinut un bogat cuvânt despre viața Sfinților Apostoli și despre statornicia în credință și păstrarea identității naționale.  

La final preotul paroh Matei Florin a adus mulțumiri credincioșilor dar și preoților prezenți la această slujbă.