În Duminica a 8-a după Rusalii, preoții din Cercul Pastoral Misionar Ineu, coordonați din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de către Pr. Călin Negruţ, Parohia Gurba şi secretar al Protopopiatului Ineu, s-au întrunit în Biserica cu Hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Apateu, din Protopopiatul Ineu, la invitația Părintelui Paroh Constantin Ilica.
Seara de rugăciune a început cu Taina Sfântului Maslu, săvârşit de un sobor de preoți din care au făcut parte Pr. Călin Negruț, Coordonatorul Cercului, Pr. Gheorhe Mance – Parohia Iermata, Pr. Moise Nica – Parohia Șomoșcheș, Pr. Petru Lazea – Parohia Cermei, Pr. Mircea Oală – Parohia Șicula, Pr. Ștefăniță Muț – Parohia Seleuș, Pr. Ciprian Sălăvăstru – Parohia Moțiori, Pr. Andrei Slăv – Parohia Berechiu și Pr. Paroh Constantin Ilica.
Părintele Călin Negruţ în cuvântul său a arătat importanţa şi rolul cercurilor pastoral misionare, precum şi a Postului Adormirii Maicii Domnului în care ne aflăm, făcând referire şi la Duminica înmulțirii pâinilor, îndemnând credincioşii să caute întâi hrana cea duhovnicească și Cuvântul Domnului, primind mai apoi și binecuvântările pământești.
Părintele Paroh Constantin Ilica, în conformitate cu Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română, a prezentat referatul cu titlul „Criza actuală a satului românesc și implicarea Bisericii în atenuarea acesteia”, în care a prezentat câteva aspecte ale situației în care se află satele românești, dar și câteva direcții prin care Biserica a intervenit în remedierea acestora.
Părintele paroh a mulțumit preoților slujitori care au participat la acest cerc pastoral misionar, oficialităților locale în frunte cu Domnul Aurel Bondor, Primarul Apateului, grupului de cântăreți veniți de la Parohia Șicula împreună cu Domnul Duțu Căprar, Primarul Șiculei, precum și tuturor credincioșilor pentru această bucurie a întâlnirii în satele românești, seara încheindu-se cu un recital de pricesne și cântece patriotice oferite de Corul Bisericii Parohiale Apateu, dirijat de Părintele Constantin Ilica.
Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori