„Masa Bucuriei” în Parohia Revetiş

În acest an la sfârşitul lunii August, Arhiepiscopia Aradului, prin purtarea de grijă a ÎnaltPreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, a venit în sprijunul persoanelor defavorizate din cadrul Parohiei Revetiş, care au beneficiat de produse alimentare în cadrul parteneriatului naţional ,,Masa Bucuriei” derulat de către Patriarhia Ortodoxă Română şi Selgros Cash& Carry; oferindu-le o mângâiere sufletelor şi vieţiilor lor.

„Maica Domnului fiind mângâierea celor necăjiţi şi întristaţi, pentru că orice gest de dragoste venită din inimă este bineplăcut lui Dumnezeu”.
Este frumos să dăruieşti! Îţi oferă probabil una din cele mai mari satisfacţii pe care le poate avea omul în viaţă. Momentul în care vezi bucuria sinceră din ochii celui căruia i-ai dăruit e suficient pentru a te face să te simţi împlinit şi e greu să substitui cu altceva această trăire. Un Sfânt Părinte spune-a: „Cât dăruieşti mai mult cu atât vei primi mai mult”.
De aceea, pentru cei ce au simţit purtarea de grijă a Maicii Domnului prin lucrarea Bisericii, dar şi pentru toţi ceilalţi dreptmăritori creştini, Maica Domnului neîncetat „ e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăsnească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori”.
Se poate verifica prin date statistice că Biserica satului este cartea de vizită a comunităţii în care trăieşti. Acolo unde Biserica este îngrijită şi şcoala şi primăria şi alte instituţii locale confirmă zicala că: „ Omul sfinţeşte locul”.
Pr. Pop Gheorghe Cristian