PS Emilian Crişanul aniversează un deceniu de la hirotonia în Arhiereu

Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, aniversează joi un deceniu de la hirotonia în Arhiereu.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui (nume de botez Vlad). Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Neamț (1990-1995) și Facultatea de Litere și Teologie din cadrul Universitații Ovidius din Constanța, la Specializarea Teologie-Istorie (1996-2000), unde a urmat și cursurile de masterat la specializarea Istorie veche-medievală (2000-2002).

În anul 2003 a fost admis la cursurile de doctorat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, la Specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu teza Mitropolia Moldovei și Sucevei: Arhiepiscopia Iașilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948), elaborată sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu. În ianuarie 2009 i s-a conferit titlul de doctor în teologie.

În 2001 a urmat un curs de limbă engleză organizat de către Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva la Academia Ortodoxă din Vilemov, Cehia, iar în 2005 a participat la un Stagiu de perfecționare a limbii engleze la Community of the Resurrection, Mirfield și cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic Resurrection, Marea Britanie.

În lucrarea administrativă, Preasfințitul Emilian a îndeplinit funcțiile de: Mare eclesiarh al Mănăstirii Neamț; Preot spiritual al Facultății de Teologie din Iași; Președinte al Consistoriului monahal și Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iașilor; Exarh al mânăstirilor din județul Iași.

În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie 2009 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul Lovișteanul. Ceremonia de instalare, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în data de 14 noiembrie 2009, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a ales prin vot secret, în şedinţa din 4 iulie 2017, pe Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Lovișteanul ca Episcop vicar pentru Arhiepiscopia Aradului cu 43 de voturi din 46 de voturi valid exprimate.

Ceremonia de instalare a PS Emilian Crişanul, noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc în 16 iulie 2017 imediat după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Veche Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Arad.

Foto credit: Basilica.ro