O seară binecuvântată petrecută în Muzeul din Lipova

Luni, 09 Decembrie 2019 s-a desfășurat un eveniment deosebit pentru toți copiii orașului Lipova, oferit de Complexul Muzeal Arad și Consiliul Județean Arad. Astfel în organizarea minuțioasă a doamnei Corina Dubeștean, muzeograf în cadrul Muzeului Orașului Lipova și având ca parteneri Clubul Copiilor Lipova, Parohia Ortodoxă Română Lipova, DGASPC Arad – Lipova, Liceul ”Atanasie Marienescu” din Lipova și Cenaclul Literar „MUZA” din Lipova s-a desfășurat evenimentul intitulat „Seară de colinde și Împodobirea bradului … la Muzeu”.

Evenimentul organizat în sălile Muzeului Orașului Lipova este deja o tradiție a orașului, după cum spunea inimoasa organizatoare, Seara de colinde având deja o vechime de 10 ani, Împodobirea bradului fiind o acțiune mai nouă dar foarte bine primită de cei căreia se adresează, adică de copii. În acest an Parohia Ortodoxă Lipova a acceptat invitația de a se număra printre partenerii origanizatori ai acestui eveniment fiind reprezentată de către părintele Alexandru Neicu care în deschiderea manifestărilor a creat atmosfera propice pentru colinzile ce au urmat, explicând copiilor ce reprezintă sărbătoarea Nașterii Domnului și ce a reprezentat cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a dăruit lumii întregi în acea seară. Deasemenea părintele a aprofundat împreună cu copii prezenți tradițiile românești specifice acestei perioade de sărbătoare reușind să și exemplifice împreună cu ei cea mai frumoasă dintre ele și anume colindatul, prin interpretarea în comun a mai multor colinde.

A urmat mai apoi festivitatea de Împodobire a bradului în cadrul căreia fiecare dintre copii prezenți la manifestare și-a ales un ornament pe care l-a așezat pe bradul pregătit pentru această ocazie. Mai apoi au urmat câteva poezii rostite de copiii de la Liceul ”Atanasie Marienescu” și Cenaclul Literar „MUZA” din Lipova și în final câțiva copii de la Clubul Copiilor Lipova conduși de instructorul lor – dl. Codrin Drăgoi, au interpretat câteva colinde acompaniați de chitare încheind astfel o seară binecuvântată de Dumnezeu.

Pr. Neicu Alexandru