Preasfințitul Părinte Episcop Emilian Crișanul a slujit Sfânta Liturghie la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad

Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului a slujit în Duminica a 28-a după Rusalii la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii a avut loc și Hirotonia întru diacon a tânărului teolog Pavel Florin, profesor de Religie Ortdoxă și absolvent al acestei instituții de învățământ teologic. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un ales sobor de preoți din care au făcut parte: Pr. Lect. Dr. Ștefan Negreanu, Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu, preoți slujitori la Paraclisul Facultății, Pr. Dumitru Daniel Mirel, parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din Chișineu Criș, precum și părinții Arhid. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Inspector Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, Arhid. Mircea Proteasa, Consilier Economic al Sfintei Arhiepiscopii și Arhid. Gheorghe Lehaci. 

La orele dimineții, Preasfinția Sa a fost așteptat în fața Paraclisului Facultății, fiind apoi condus în sfânta Biserică, unde a fost continuată slujba Utreniei, și apoi a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. La sfârșitul Utreniei, teologul prof. Florin Pavel a fost hitotesit întru citeț și apoi întru ipodiacon.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, la momentul potrivit Preasfințitul Părinte Emilian a rostit un frumos cuvânt de învățătură, în care a subliniat principalele învățături desprinse din pericopa evanghelică rânduită spre a fi citită în această duminică: „În pregătirea noastră pentru prăznuirea Nașterii Domnului, Sfânta Biserică ne prezintă în Duminica a XXVIII-a după Rusalii o pagină a Evangheliei (Luca 14, 16-24), care are rostul de a semnala clar … pe Cine trebuie să căutăm noi și la ce chemare este necesar să răspundem. Prin rostirea Pildei celor poftiți la cină, Mântuitorul Iisus Hristos se referă la lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, precum și la viața noastră, la modul în care noi răspundem chemării lui Dumnezeu de a trăi veșnic sau nu în Împărăția Sa. Dumnezeu Însuși este Stăpânul care ne cheamă la o cină așa de bogată, atât de mare încât poate fi și refuzată, pentru că este cina iubirii și a libertății și la ea au acces toți oamenii care o înțeleg … Ascultând Evanghelia înțelegem cine este Dumnezeu dăruitorul și ce anume dăruiește, având în vedere faptul că Cina semnifică tainic Împărăția lui Dumnezeu. Observăm că Cina nu este nimic altceva decât Dumnezeu Însuși pentru că El a creat totul. Ea este simbolul comuniunii, al bucuriei de a fi împreună, al iubirii și cunoașterii reciproce”. Important însă și de luat în seamă este, a arătat Preasfinția Sa, „Ce răspuns dăm noi unui Dumnezeu care Se oferă fără rezerve și fără discriminare? Căutăm pretexte pentru a-L refuza: nu pot veni din cauza pământului; din cauza boilor sau din pricina femeii. Altfel spus, grijile lumești, preocuparea excesivă pentru existența biologică și uneori familia pot deveni motive pentru om de a nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire”.  În finalul cuvântului său, Preasfinția sa a îndemnat la a-L căuta pe Dumnezeu, pentru a-L putea cunoaște, arătând că această cunoaștere a lui Dumnezeu se poate realiza în două moduri: prin cuvântul Său, cuprins în Sfânta Evanghelie și în mod desăvârșit prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Îndemnul final al Preasfinției Sale a fost acela de a nu rămâne rămâne indiferenți la chemarea lui Dumnezeu, răsunsul nostru afirmativ la o astfel de chemare fiind de fapt șansa existenței noastre în veșnicia lui Dumnezeu, participarea la sfințenia și darurile Lui. „Chemarea la Taina Spovedaniei, la Taina Euharistiei și la viața Bisericii înseamnă pregătire pentru a primi Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos în ființa noastră spre iertarea păcatelor și dobândirea vieții veșnice”. Nu putem să-L schimbăm pe Dumnezeu cu creația Lui, cu nimic din ceea ce există, nici cu pământul, nici cu cerul, pentru că în momentul în care l-am pierdut pe Dumnezeu, am pierdut totul”, a arătat Preasfinția Sa în încheierea cuvântului său.

După momentul Axionului a urmat impresionantul moment al Hirotoniei întru diacon a teologului Pavel Florin, care dobândește astfel pe lângă calitatea de profesor de Religie în orașul Chișineu Criș și aceea de diacon slujitor la biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din acest oraș.

După momentul hirotoniei, Preasfințitul Părinte Episcop Emilian l-a felicitat pe tânărul diacon Florin pentru darul primit, explicând pe scurt semnificația momentului hirotoniei diaconului, felicitându-i deopotrivă pe membrii familiei sale: părinții care l-au născut, soția, fiul lor, precum și profesorii care l-au pregătit și l-au format pentru slujirea Bisericii lui Hristos.   

La momentul împărtășirii, Preasfinția Sa i-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului pe copii și foarte mulți credincioși care s-au pregătit prin Taina Spovedaniei pentru primirea Sfintelor Taine.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, părintele Ștefan Negreanu i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru darul făcut Paraclisului Facultății de Teologie din Arad prin slujirea arhierească din această duminică.

Dealtfel, Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Emilian Crișanul este și cadru didactic al acestei Facultății, implicându-se în formarea viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare, prin cursurile pe care le predă atât la programul de licență, dar și la cel de masterat.

Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu