Duminica după Botezul Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica după Botezului Domnului, 12 ianuarie 2020, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la  Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.

Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a rostit un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Darurile Sfintelor Sărbători” (în baza citirilor scripturistice ale duminicii: Efeseni 4; Matei 4), de la Dumnezeu pentru fiecare credincios, potrivit chemării fiecăruia spre desăvârșire, spre care ne îndeamnă și imnografia zilei tributară citirilor biblice: harul mântuitor arătat tuturor oamenilor (cf. Tit 2, 11). Astfel creștinii sunt îndemnați a se întări pe piatra credinței Bisericii spre fapte bune pentru folosul personal și obștesc. Începutul propovăduirii Mântuitorului este legat de cel al Sfântului Ioan Botezătorul privitor la pocăință și care se dovedește în Sfânta Taină a Bisericii. În vederea îmbunătățirii continue a ființei omenești legăturile de familie își au o însemnătate deosebită, respectând datoriile reciproce dintre părinți și copii așa cum insistă și prevederile anului omagial început.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.

Protos. Iustin Popovici