Confecționare de măști de protecție pentru arădeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, monahiile de la Mănăstirea Arad-Gai și Schitul Tămand, confecționează zilele acestea câteva mii de măști de protecție ce vor fi donate spitalelor arădene și persoanelor nevoiașe.

Potrivit îndemnului medicului specialist Virgil Musta de la Spitalul ,,Victor Babeș” din Timișoara, masca de protecție ar trebui purtată de fiecare dată când ieșim din casă, iar la întoarcere să dezinfectăm încălțămintea și să aerisim hainele, chiar să le fierbem dacă avem posibilitatea, asta pentru că virusul COVID 19 poate rezista pe haine de la patru ore până la câteva zile.

Și prin această activitate desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, alături de celelalte acțiuni social-filantropice, încearcăm să venim în sprijinul arădenilor și să să oferim ajutor în lupta cu noul coronavirus.

Pr. Gheorghe Gligor

Consilier eparhial

Întrajutorare, jertfă şi comuniune în Arhiepiscopia Aradului