Recenzie la cartea Patriarhului Daniel „Făclii de Înviere, Înțelesuri ale Sfintelor Paști”

Părintele Arhimandrit Paisie Teodorescu a scris o recenzie la volumul Făclii de Înviere, Înțelesuri ale Sfintelor Paști al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a apărut anul acesta într-o nouă ediție, cu revizuiri și completări.

Învierea lui Hristos – centrul credinței și al vieții creștine

Anul acesta, 2020, înainte de Sfintele Paşti, a apărut într-o ediţie nouă, revizuită şi completată de autor, la Editura Basilica a Patriarhiei Române, volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „Făclii de Înviere – înțelesuri ale Sfintelor Paşti”.

Este a patra ediţie a acestei lucrări, care reuneşte textele Pastoralelor de Sfintele Paşti ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmise de-a lungul anilor atât în calitate de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cât şi în calitate de Arhiepiscop al Bucureştilor şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Aşa cum spune şi titlul, lucrarea „Făclii de Înviere – înțelesuri ale Sfintelor Paşti” cuprinde lumini sau înțelesuri ale Sfintelor Paşti adunate ca într-un buchet de sărbătoare în acest volum. Vom regăsi aspecte de cercetare istorică, etimologică, reflecții teologice, mistagogie liturgică, precum şi aspecte pastoral-misionare, de conștientizare şi chemare la opera social-caritativă a Bisericii în societate.

S-a spus despre sărbătoarea Învierii Domnului, care este sărbătoarea întregii lumi creştine, că nicăieri în lume nu este atât de luminoasă, atât de plină de sens, ca în Ortodoxie (Serghei Bulgakov). Prin demersul prezent voi încerca să evidențiez câteva învățături principale ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care se desprind din volumul „Făclii de Înviere – înțelesuri ale Sfintelor Paşti”.

De fapt, prin tema ei, această carte conține o bogăţie de semnificații şi de sensuri. Chiar dacă această temă a Învierii este reluată în fiecare an, în Pastoralele de Sfintele Paşti, reflecția teologică profundă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este mereu creatoare. Se observă cu ușurință, în demersul teologic al Preafericirii Sale, preocuparea sau grija deosebită pentru explicitarea planului lui Dumnezeu de mântuire şi îndumnezeire a lumii, a omului, prin Învierea lui Hristos.

Astfel, se pot distinge în această lucrare, între temele majore, cinci direcții importante, pe care aș dori să le evidențiez:


De ce este importantă Învierea Domnului?

  1. Prima este preocuparea de a răspunde la întrebarea: De ce este importantă Învierea Domnului nostru Iisus Hristos?

Preafericirea Sa subliniază mereu că Învierea Domnului este centrul credinţei şi al misiunii Bisericii. După cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credinţa voastră” (1 Corinteni 15, 14). Preafericirea Sa accentuează că Învierea lui Hristos este început şi bază, sau temelie a învierii tuturor oamenilor, este Vestea cea Bună în plinătatea şi unicitatea ei, este garanţie a învierii noastre. Mântuitorul Hristos Însuşi a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va mai muri în veac”(Ioan 11, 25-26).

Cu alte cuvinte, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cine crede în Hristos, chiar dacă va muri cu trupul, va trăi cu sufletul în comuniunea de viaţă eternă cu Hristos, pentru că: „precum în Adam toţi (oamenii) mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22). Învierea Domnului este dovada că moartea poate fi biruită, iar omul întreg, suflet şi trup, poate trăi veşnic, prin harul şi iubirea lui Dumnezeu Cel veşnic viu. Vorbind despre Învierea de obşte sau universală, Preafericirea Sa aminteşte cuvintele Mântuitorului, Care spune: „toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). Învierea fiind darul lui Dumnezeu pentru toată lumea, toţi oamenii vor învia, dar numai cei care l-au iubit pe Dumnezeu pe pământ se vor bucura de fericirea comuniunii ce El în ceruri, pentru că Dumnezeu respectă libertatea noastră de a crede sau nu în El şi nu impune nimănui iubirea Lui.

Din acest motiv, Simbolul de credinţă sau Crezul Bisericii se încheie cu mărturisirea credinţei în Învierea de obşte şi în viaţa veşnică: aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie! Iată de ce, sărbătoarea Învierii Domnului, praznic anual de pomenire a Învierii lui Hristos şi de mărturisire a credinţei în învierea de obşte, este cea mai mare sărbătoare. Ea este sensul deplin sau lumina copleşitoare a credinţei şi vieţii creştine, fiind numită „Sărbătoarea sărbătorilor” sau „Împărăteasă a sărbătorilor”. Fiecare săptămână începe cu Duminica, praznicul săptămânal al Învierii Domnului, tocmai pentru a ne arăta că toată viaţa creştină, tot timpul, toată istoria sunt orientate spre Înviere, spre viaţa cea fără de moarte, spre viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.


Semnificația Învierii Domnului în viaţa creștinului

  1. A doua direcție care caracterizează demersul teologic al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este preocuparea pentru a explica modul cum se extinde semnificația Învierii Domnului în viaţa creștinului.

Preafericirea Sa arată că taina şi harul Învierii sunt mai întâi prezente în Taina Botezului, prin care noi, cei care ne-am botezat, am murit păcatului împreună cu Hristos şi am înviat împreună cu El la o viaţă nouă, sfântă şi veşnică (cf. Romani 6, 3-4). De aceea, vom găsi în paginile acestui volum unele Pastorale care au chiar titlul „Învierea lui Hristos – Lumina Sfântului Botez”, explicând de ce în Biserica primelor veacuri Botezul se săvârșea în noaptea sau în ajunul Sfintelor Paşti, iar cei nou-botezaţi, numiți şi „luminați”, purtau haine albe în toată Săptămâna Luminată care urmează sărbătorii Sfintelor Paşti.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată cum prezenţa tainei şi harului Învierii lui Hristos se vede în toate Sfintele Taine ale Bisericii prin care ne pregătim pentru Înviere. Vom afla texte intitulate de autor: „Bucuria Învierii – Lumina Pocăinței”„Învierea lui Hristos – Taina iertării noastre”, sau „Hristos Cel Răstignit şi Înviat – Mirele Bisericii”. Referindu-se la legătura tainică a Învierii Domnului cu Sfânta Euharistie, ne sunt prezentate două reflecții concentrate, intitulate: „Hristos Cel înviat Se dăruieşte în Sfânta Euharistie” şi „Învierea lui Hristos-Lumina Sfintei Euharistii”, pentru că, spune autorul, „Euharistia este întâlnirea cea mai luminoasă şi de viaţă dătătoare cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Care a spus: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(cf. Ioan 6, 54).


Unitatea fundamentală dintre Cruce și Înviere

  1. A treia constantă vizibilă în această carte, dar şi în alte scrieri teologice ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, este sublinierea unităţii fundamentale dintre Cruce şi Înviere.

Pornind de la Sfânta Scriptură, de la teologia Sfinţilor Părinţi şi învățătura liturgică a Bisericii, Preafericirea Sa adâncește învățătura ortodoxă care nu separă, după cum spune Preafericirea Sa, nici în teologia şi nici în spiritualitatea sa, taina Crucii de cea a Învierii, deoarece pentru Ortodoxie este vorba de aceeași taină a iubirii divino-umane în interiorul căreia se împlinesc mântuirea şi îndumnezeirea umanităţii asumate de Dumnezeu Fiul. Atât în Cruce, cât şi în Înviere, puterea iubirii este prezentă şi lucrătoare. Încă din actul Crucii, ca dar total şi voluntar al iubirii, se înscrie puterea Învierii. Iar, pe de altă parte, configurația spirituală a Crucii rămâne pentru totdeauna înscrisă în Înviere, precum stigmatele lui Hristos rămân înscrise în trupul Său înviat din morţiDe aceea, subliniază autorul, în noaptea de Paşti, preotul sau arhiereul care slujeşte, atunci când proclamă cuvintele: „Hristos a Înviat!”, ridică în văzul tuturor, alături de făclia de Înviere şi Sfânta Cruce, deoarece Învierea este manifestare a puterii Crucii (cf. 1 Corinteni 1, 18).


Învierea lui Hristos ca lumină a vindecării

  1. O altă temă importantă care se regăsește în textul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este Învierea lui Hristos ca lumină a vindecării.

Pornind de la cuvintele prorocului Isaia care spune că „prin rănile Lui (al lui Hristos) noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5), Preafericirea Sa arată că: „precum rănile Crucii de pe trupul Domnului Hristos s-au vindecat prin Înviere, deşi rămân ca semne, tot aşa rănile, suferințele şi nevoințele noastre în lupta cu păcatul în această viaţă nu vor fi uitate de Dumnezeu în veșnicie, ci vor fi vindecate şi luminate, vor fi transfigurate în semne ale biruinței iubirii răstignite asupra egoismului, morţii şi iadului”.

Hristos Cel înviat, spune Preafericirea Sa, este Vindecătorul nostru pentru că El a luat asupra Sa foamea, setea, oboseala, teama, lacrimile, durerea, suferinţa cea mai cumplită şi, într-un sfârșit, a luat asupra Sa moartea. Altfel spus, Hristos a luat asupra Sa toate scăderile şi mărginirile noastre ca urmări ale păcatului, pentru ca să ne scape de ele. A luat asupra Sa toate bolile, slăbiciunile şi neputințele firii noastre omenești, ca să le vindece.

Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească, Spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruință în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semenii noştri.


 Bucuria Învierii și filantropia

  1. Cea de-a cincea temă importantă, care se remarcă în această carte a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este preocuparea stăruitoare pentru responsabilitatea de a uni bucuria Învierii cu filantropia.

Mereu revine îndemnul Preafericirii Sale de a corela spiritualitatea cu acțiunea, de a uni comuniunea credinţei şi conlucrarea frăţească în viaţa Bisericii şi în misiunea socială. Mereu este amintit că din iubirea pentru Hristos Cel răstignit şi înviat trebuie să se nască în sufletele noastre iubirea milostivă pentru semenii noştri aflaţi în nevoie, în necazuri sau suferințe.

Lucrarea social-filantropică a Bisericii este în acelaşi timp o vocație spirituală şi o necesitate practică. Opera socială a Bisericii izvorăște din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor.

Desigur, mai sunt şi alte teme deosebit de importante tratate de Preafericirea Sa în acest volum, toate puse în dialog sau ținând cont de contextul socio-cultural şi misionar al epocii noastre.

În încheiere, subliniez faptul că expunerea acestor teme este precedată de un studiu detaliat asupra numelui şi istoriei Sărbătorii Paștelui, asupra înțelesurilor ei teologice şi asupra modului de celebrare a ei în Biserică. În cartea „Făclii de Înviere – înțelesuri ale Sfintelor Paşti” găsim, de asemenea, o amănunțită explicare a Slujbei Învierii, una dintre cele mai impresionante ceremonii liturgice ortodoxe. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este pusă în această carte în directă legătură cu sentimente şi evenimente ale vieţii creştine, arătându-se astfel că Învierea este biruință a vieţii asupra morţii, lumină a vindecării şi început al învierii noastre.


Cartea poate fi achiziționată online prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, sau prin site-ul Editurii Basilica a Patriarhiei Române.

Recenzie la cartea Patriarhului Daniel „Făclii de Înviere, Înțelesuri ale Sfintelor Paști”