Duminică, 9 august 2020, începând cu ora 19:00, s-a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Șilindia. Slujba a fost emoționantă și pentru că ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, iar în biserică se află o copie după Icoana făcătoare de minuni din Sfântul Munte – Vatoped.
Soborul de preoţi, în frunte cu Prea Onoratul Părinte Protopop de Ineu, Adrian Zaha dar și grupul de psalți, au emoționat pe cei prezenți din parohie, oficialități și alți buni credincioși veniți să cunoască pe noul preot paroh, Daniel Pavel, și în același timp să-și ia rămas bun de la Părintele Gabriel Streulea, cel care a păstorit cu mult drag parohia Șilindia mai bine de 5 ani
Emoțiile au fost mai puternice în momentul în care, Părintele Protopop, din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei Seviciu și a Preasfințitului Emilian Crișanul, a prezentat activitatea fostului preot și a noului preot paroh. Amândoi au mulțumit Maicii Domnului pentru mijlocire, dar și Ierarhilor pentru susținerea acordată.
Să ne rugăm la începutul pastorației Părintelui Daniel Pavel, Maicii Domnului” Mângâietoarea”, să mijlocească pentru sufletele noastre!
Părintele Sorin Streulea, Parohia Moroda