Instalarea noului preot în Parohia Seliștea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în după masa zilei de 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, a avut loc instalarea părintelui Flavius David, ca preot paroh în parohia Seliștea, Protopopiatul Ineu, de către Preaonoratul părinte protopop Adrian Zaha, alături de un sobor de preoți, în prezența autorităților locale și a unui număr însemnat de credincioși. A fost săvârșit Acatistul Sfintei Cruci, iar la finalul slujbei părintele protopop a vorbit celor prezenți despre importanța și semnificația Sfintei Cruci în viața Bisericii și a fiecărui credincios, pentru care Crucea nu este altceva decât puterea lui Dumnezeu.
Preaonoratul părinte protopop, a mulțumit fostului preot paroh, părintelui Ionel Morar pentru activitatea desfășurată în parohia Seliștea, urându-i spor duhovnicesc și misiune rodnică în noua parohie încredințată spre păstorire, iar acesta din urmă, a susținut un discurs de rămas bun, mulțumind ierarhilor, ostenitorilor centrului eparhial și ai protopopiatului Ineu, cât și credincioșilor parohiei Seliștea, pentru susținerea acordată în tot acest timp și i-a asigurat de susținerea permanentă a sfinției sale, ori de câte ori vor avea nevoie.
În continuare părintele Adrian Zaha a oficiat instalarea noului preot. Acesta i-a înmânat părintelui Flavius David, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, explicându-i acestuia cât și credincioșilor importanța deosebită a acestui act, cât și semnificația simbolică a acestor trei obiecte liturgice.
Noul preot al parohiei Seliștea, părintele Flavius David, a adus mulțumirile cuvenite Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste dânsul, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, pentru încrederea și susținerea acordată, părintelui protopop, preoților slujitori, oficialităților locale, familiei și tuturor credincioșilor care i-au fost alături în acest moment important al vieții sale.
Pr. Drd. Florin Gașpar