Trei ani fără Regele Mihai: A fost pomenit la Curtea de Argeș și la Săvârșin

Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat sâmbătă slujba de pomenire a Regelui Mihai I al României la Catedrala din Curtea de Argeș. Familia Regală nu a putut participa la eveniment, dar a organizat la reședința din Săvârșin o comemorare privată oficiată de Părintele Călin Mădăluță, parohul local.

Pandemia de coronavirus a făcut ca de la slujba oficiată la Curtea de Argeș să lipsească și românii care veneau de obicei din toate zonele țării special pentru acest moment.

Însă, atât Familia Regală, cât și românii s-au putut întâlni în rugăciune. Regele a fost pomenit la slujbe, iar Părintele Călin Mădăluță, parohul din Săvârșin, a oficiat, la invitația Familiei Regale, o slujbă în aer liber la reședința din localitate.

„La Săvârșin a fost o zi de decembrie caldă și cu soare strălucitor, exact precum a fost, acum trei ani, ziua înmormântării suveranului. Veșnică pomenirea Lui!”, a scris Familia Regală pe Facebook.

Regele Mihai a plecat la Domnul în data de 5 decembrie 2017, la reşedinţa din Elveţia. Avea vârsta de 96 de ani.

În 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş. România a organizat funeralii naționale, care le-au permis românilor să-și manifeste afecțiunea și să-și ia rămas bun de la suveran.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Trei ani fără Regele Mihai: A fost pomenit la Curtea de Argeș și la Săvârșin