În biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou a avut loc Duminică după Sfânta Liturghie o slujbă de Te Deum cu prilejul împlinirii în 24 ianuarie a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Slujba a fost oficiată de preoții parohiei. Cu acest prilejul P.C. părinte paroh Teodor Faur a rostit un frumos cuvânt de învățătură despre importanța acestei zilei pentru țara noastră, subliniind rolul pe care Biserica ortodoxă l-a avut mereu în unitatea noastră națională.
După această slujbă, în după amiaza zilei, menținând tradiția susținută de preoții parohiei de Ziua Micii Uniri din 24 ianuarie, copiii din Corul „Sfințișorii” al Parohiei au sărbătorit pentru al șaselea an consecutiv, într-un mod inedit și de această dată din motivele sanitare impuse de pandemie, acest eveniment.
Copiii au avut bucuria ca să se întâlnească și de această dată pe Patinoarul din Arad pentru a participa la ora de cateheză istorico-patriotică, totul pe fondul promovării sănătății prin mișcare. „Vremea bună ca de primăvară ne-a îndemnat să ieșim din case, drapelul țării ne-a făcut să ne simțim patrioți, hora unirii cântată și jucată de noi a adus armonie între toți cei prezenți pe patinoar și ne-a îndemnat să cugetăm mai mult asupra evenimentului național. Patinele au alunecat ușor pe gheața ușor topită de căldura de afară, voia bună ne-au umplut sufletul de bucurie, astfel încât toți am mulțumit lui Dumnezeu pentru minunata țară în care ne-am născut!” – menționează părintele Gabriel Mariș slujitor al parohiei și organizatorul evenimentului.
Copii au recapitulat esența acestei zile importante: Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie1859 în Țara Românească.
„Mica Unire pe gheață” este o activitate a Asociației Ortodoxe Sf. Mare Mc. Gheorghe – Aradul Nou, fiind susținută de Parohia Ortodoxă Aradul Nou. Aducem mulțumire și de această dată Primăriei Arad pentru buna colaborare și mai ales conducerii Patinoarului din Arad.
Asociația Ortodoxă Sf. M. Mc. Gheorghe Aradul Nou