Sfânta Lumină | Dialog cu Reprezentantul Patriarhiei Române în Țara Sfântă: ceremonial, restricții, aducerea în țară

Ceremonia Pogorârii Sfintei Lumini la Iersualim, în Sâmbăta Mare, constituie un eveniment religios de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă. Am stat de vorbă cu arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă, despre ceremonialul de la Biserica Sfântului Mormânt, despre restricțiile impuse de Israel, dar și despre aducerea Sfintei Lumini în România.

Cine are acces în Biserica Sfântului Mormânt/restricții

Anul acesta, accesul în Biserica Sfântului Mormânt, la ceremonialul Pogorârii Sfintei Lumini, se va face în condiții speciale pentru a se evita infectarea cu SarsCov-2.

„În Sâmbăta Cea Mare, se deschide Biserica Sfântului Mormânt și se permite accesul credincioșilor în limita spațiului existent în interior. Anul acesta autoritățile au impus și unele măsuri, respectiv distanțarea socială și prezentarea unui certificat de vaccinare. Cei care nu au aceste documente, nu li se permite accesul în interiorul Sfântului Mormânt”, a declarat pr. Teofil Anăstăsoaie.

Persoanele nevaccinate vor putea asista la ceremonial într-un loc special amenajat, în curtea Patriarhiei, undeva deasupra Bisericii Sfântului Mormânt. „Există o esplanadă pe care credincioșii pot sta să vadă o parte a ceremoniei, dar în interior nu au acces”.

Pentru cei care au acces în interior sunt zone amenajate special în care pot asista la ceremonial.

Transferul Sfintei Lumini

Anul acesta, ţările care au dorit să aducă Sfânta Lumină, au urmat câteva reguli foarte clare, deoarece delegaţiile nu au acces în Israel şi sunt nevoite să aştepte în aeronave, pe aeroportul Ben Gurion.

„Regulile statului Israel sunt foarte drastice, de aceea avioanele așteaptă pe pista de la aeroportul din Tel Aviv, iar reprezentanții ambasadelor sunt cei care au primit acceptul și accesul în interiorul Sfântului Mormânt pentru a primi Sfânta Lumină și apoi să o ducă către aeroport să o dea celor care mai departe să o ducă către țările lor”.

Rusia, Grecia, Cipru, Moldova, Kazakhstan, Polonia și România sunt ţările care au trimis delegaţii pentru Sfânta Lumină.

Aducerea Sfintei Lumini în România

Părintele Teofil Anăsătăsoaie va face parte din soborul slujitor de la Biserica Sfântului Mormânt, alături de Patriarhul Teofil. Părintele va aduce Sfânta Lumină cu ajutorul unei candele omologate pentru transportul aerian.

„Vom pleca de la Sfântul Mormânt după ce se va încheia ceremonia Sfintei Lumini. În jurul orei 14:15 – 14:20 este momentul în care se aprinde Sfânta Lumină și este primită de către toți cei din interior. Apoi va fi dusă către aeroport”.

„Ne vom deplasa cât putem de repede către aeroport pentru a prinde un culoar favorabil de zbor, știut fiind faptul că cei de acasă așteaptă, și orice minut este important. Sperăm ca totul să decurgă cu bine, aeronava să poată decola în timp și să ajungă cu bine în București unde o altă delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aștepta pentru a distribui din candela de la Sfântul Mormânt reprezentanților eparhiali pentru a ajunge, până la miezul nopții, la toate bisericile pentru a fi distribuită credincioșilor”.

Sfânta Lumină, la Patriarhie

Sfânta Lumină va fi adusă în România pentru al 12-lea an consecutivă. Tradiţia a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009. De la aeroport, delegaţia va merge la Patriarhie unde va fi aşteptată de Preafericirea Sa.

„În jurul orelor 19:30 – 20:00, de la aeroportul din București, împreună cu cei care vor întâmpina delegația de la Ierusalim, vom urca Dealul Patriarhiei. În Catedrala Patriarhală va fi oferită candela cu Sfânta Lumină Patriarhului Daniel care o va primi și, mai apoi, la miezul nopții va oferi această lumină cu binecuvântarea specială credincioșilor care vor dori să participe la Sărbătoarea Sfintelor Paști”.

Rânduiala Pogorârii Sfintei Lumini

Ceremonialul are anumite etape stricte. „Biserica Sfântului Mormânt este verificată de Vineri Noaptea, după slujba Prohodului. Se sting toate candelele din interiorul Sfântului Mormânt, iar poliția este cea care are grijă ca să fie respectate aceste reguli”, a declarat Pr. Teofil

Patriarhul Ierusalimului coboară la Sfântul Mormânt în jurul orei 13:00, înconjurat de soborul slujitor.

„Slujba din interiorul Sfântului Mormânt este, de fapt, slujba Vecerniei Sâmbetei celei Mari. Patriarhul, după ce se înveșmântează în altarul Bisericii Învierii, cu toate veșmintele, oferă binecuvântarea și se pornește apoi în procesiunea de înconjurarea a Sfântului Mormânt”.

„Când se ajunge la imnul Lumină Lină, Patriarhul este rămâne îmbrăcat doar cu un stihar alb. După ce este verificat de reprezentanții poliției pentru a nu avea asupra lui nicio sursă de foc, însoțit de un reprezentant al armenilor intră în Camera Îngerului după ce mai întâi este desigilată ușa mormântului, mai apoi în interiorul Sfântului Mormânt, în cea de-a doua încăpere unde se află piatra pe care a stat trupul Mântuitorului, unde totul este stins. Acolo intră doar Patriarhul ortodox singur. Îngenunchează în fața Sfântului Mormânt, acolo este așezată o candelă cu mai multe fitile stinse, este pusă vată pe suprafața Sfântului Mormânt și citește o rugăciune specială pentru primirea Sfintei Lumini. După ce se aprinde această lumină, care este cu totul deosebită, are o binecuvântare specială de a nu arde după primele minute de la aprindere, Patriarhul iese din interiorul mormântului, în Camera Îngerului, de acolo distribuie Sfânta Lumină către dreapta și stânga, apoi iese și distribuie celor care sunt în fața Sfântului Mormânt. Apoi merge către Biserica Învierii”.

Candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica Egeriei.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

https://basilica.ro/sfanta-lumina-dialog-cu-reprezentantul-patriarhiei-romane-in-tara-sfanta-ceremonial-restrictii-aducerea-in-tara/