Slujire chiriarhală în cea de-a doua zi de Paști la Catedrala Veche din Arad

În cea de-a doua zi de Paşti, preoţii şi credincioşii de la Parohia Arad-Centru,  au avut bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei arădene, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei.

Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei Vechi.

Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Misiune continuă” (pe baza citirilor scripturistice: Fp. Ap. 1; Ioan 1), înțelegând pe cea a Mântuitorului prin Sfinții Apostoli, după Învierea Sa. Numărul lor rămâne neștirbit prin alegerea lui Matia în locul lui Iuda. Mântuitorul Însuși se făgăduiește că va fi cu ei până la sfârșit iar creștinii răspund chemării lor la urmarea lui Hristos Domnul, înviind fiecare pentru viața veșnică.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt al Catedralei Vechi, dirijat de domnul conf. Mircea Buta.

La final, părintele Traian Micoroi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru bucuria prilejuită prin slujirea în cea de-a doua zi de Paşti în Vechea Catedrală a Aradului, oferindu-i din partea slujitorilor, consiliului parohial şi a credincioşilor, un frumos coş cu flori.

Protos. Iustin Popovici