Întrunirea Cercului pastoral misionar în Parohia Şimand

În Duminica a doua după Rusalii, în Parohia Şimand, protopopiatul Arad, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş, sub coordonarea părintelui Dumitru Daniel-Mirel de la Parohia Chişineu-Criş I.

Întrunirea a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu la care au luat parte numeroşi credincioşi din parohie, precum şi din parohiile învecinate. La sfârşitul Sfintei Taine, Preacuviosul Părinte Dr. Nicolae M. Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie ,,Ilarion V. Felea“ din Arad, și fiu al parohiei Șimand, a ţinut un frumos şi emoţionant cuvânt de învăţătură în care a  vorbit despre rolul preotului de mijlocitor între om și Dumnezeu. Pornind de la succesiunea slujirii preoțești a Vechiului Testament în cadrul seminției lui Aaron, a subliniat rolul succesiunii  slujirii preoțești în cadrul ierarhiei bisericești a Noului Testament, a cărei începător este însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Lucrarea preotului în mijlocul comunității parohiale este indispensabilă pentru viața duhovnicească a credincioșilor, pentru urcușul spiritual spre desăvârșire și sfințenie, amintind și pilda sfinților români care au sfințit prin viața lor pământul românesc.

Alături de preacuviosul părinte Nicolae au slujit și PC părinte Dumitru Daniel-Mirel, coordonatorul Cercului pastoral-misionar Chișineu-Criș, Pr. Boțoc Viorel de la parohia Socodor, Pr. Borca Florin de la parohia Șepreuș, Pr. Pavel Ioan de la parohia Sintea Mare, Pr. Mager Aurel de la parohia Nădab, Pr. Albiș Viorel de la parohia Chișineu-Criș II, Pr. Popovici Adinel de la parohia Grăniceri, Pr. Ardelean Ovidiu de la parohia Șiclău, Pr. Hanțiu Adrian de la parohia Vânători, Pr. Sandu Costin de la parohia Pilu, Pr. Vidican Nicolae de la parohia Mișca, Pr. Gosta Gabriel, Pr. Hurdea Mircea și Varga Ioan de la parohia Șimand, diacon Pavel Florin de la parohia Chișineu-Criș I, la care s-au adăugat și părintele Sebastian Buntean de la parohia Somoșcheș și preoții pensionari Lipovan Cantemir, fost preot la parohia Chişineu-Criș II și Câmpan Gheorghe, fost preot la parohia Mișca.

La final, părintele Gosta Gabriel a mulţumit preoţilor pentru participare, în mod deosebit Preacuviosului Lect. univ. Dr. Nicolae M. Tang și preoților pensionari, care răspund de fiecare dată cu multă dragoste invitației de a se alătura preoților din Cercul pastoral Chișineu-Criș, dar şi credincioşilor pentru implicarea de care totdeauna au dat dovadă, mai ales că a devenit un obicei ca întrunirea Cercului pastoral să se facă la Şimand la o dată apropiată de sărbătoarea hramului bisericii parohiale, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Cei prezenţi au fost răsplătiţi cu un buchet de pricesne interpretate de corul de copii ai bisericii condus de doamna profesoară de religie Gosta Carmen.

A urmat susţinerea referatelor cu temele ,,Comunitățile românești din Diaspora – activitatea misionară și ,,Temeiuri patristice ale pomenirii celor adormiți prezentate de părintele Gosta Gabriel de la parohia Şimand. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

A transmis Pr.  Gabriel Gosta