IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit slujba Vecerniei la Schitul de maici de la Tămand

Sâmbătă, 3 iulie 2021, la o zi după sărbătorirea hramului, obştea de maici, condusă de maica stareță Serafima Ciorba şi pelerinii veniţi la Schitul Tămand, Protopopiatul Ineu, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Slujba Vecerniei cu Litie, în biserica mănăstirii. Din sobor a făcut parte și Părintele Adrian Zaha, protopop al Ineului. La sfânta slujbă au fost prezenți și alți preoți și credincioși din împrejurimi.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre ,,Îmbrăcămintea celor fără îndrăzneală” (a se vedea Acatistul Maicii Domnului) – ,,pentru mulțimea păcatelor”, îndreptând cugetul spre modul cuviincios al credinciosului de a se înfățișa înaintea lui Dumnezeu, mai ales în Biserică, atât trupește cât și sufletește, cu haina, reflectând personalitatea fiecăruia în smerenie și rugăciune.

La final, Părintele Tiberiu Suciu, preot slujitor la acest schit, i-a mulțumit Chiriarhului pentru acest popas duhovnicesc precum și tuturor preoților și credincioșilor care au participat la această sfântă slujbă.

Schitul Tămand se află în al doisprezecelea an de existență duhovnicească în Protopopiatul Ineu. A fost înființat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului în anul 2009 și a primit ca Hram pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Veșmântul Maicii Domnului.

Protos. Iustin Popovici